LIMBA ROMÂNĂ

Când Dumnezeu a făcut cerul și pământul
și a despărțit întunericul de lumină,
exegeții spun că îndemnul și cuvântul
le-a rostit în dulcea limbă română.

Oricât am fi de răi, cu sufletul de piatră,
oricât am fi de îngâmfați sau de modești,
ne regăsim cu-adevărat în sfânta vatră
din templul limbii noastre românești.

De vom fi întrebați de-o voce păgână:
cine suntem și ce limbă vorbim?
Noi să-i răspundem: limba română-
o combinație între iubire, dor și destin.

Oricine am fi și ne exprimăm un gând
ne prelungim viața cu fiecare cuvânt;
În dulcea limbă românească, dacă grăim,
viața, cu o altă viață, ne-o prelungim.

În viață, am fost și am să rămân un truditor
pe încercatul plai cu dor al natalei țărâne,
iar, în suflet, al ispititoarei cerneli risipitor
și împătimitul de serviciu al limbii române.

Când zarva zilei se preface-ncet în  șoapte,
iar relaxarea așteptată cu răsplata trudei vine,
în gândurile-mi năvălinde-n prag de noapte,
în brațele limbii române, mă simt cel mai bine.

În această îmbrățișare plină de candoare,
voluptatea iubirii se cuibărește-n suflet stăpână;
Iar dragostea mea mare este acea mare
al cărei încercat țărm este limba română.

Despre limba română, cu drag, voi spune oricând:
a fost odată ca niciodată, o mândră crăiasă într-o țară …
la pieptul căreia, am plâns primul meu cuvânt;
Din limba română, nu mă poate da nimeni afară.

Când va fi să cobor în lumea celor drepți,
cu îndurare, te rog, preamărite stăpâne:
nu către plaiul veșniciei să mă îndrepți
ci în brațele sfinte ale limbii române.

Ultima dorință, pe care-o las să rămână,
înainte de eternitatea ultimului cămin:
să mi se rostească, în limbă mea română,
acel sfânt și mântuitor ultim cuvânt: amin.

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 31 august,
Z I U A    L I M B I I    R O M Â N E