NUMĂRĂTOARE INVERSĂ

Acolo unde sămânţa

se-ntinde molatic în soarele dimineţii,

înviorează un lăstar,

implorând seva să-l trăiască;

Acolo unde omida vede sfârşitul,

concepe un fluture...

Numărătoarea inversă a-nceput;

Şi unul, şi celălalt sunt precum oamenii;

Chiar şi-atunci când înfloresc,

în drum spre judecată,-mbătrânesc.

Prin inimă,

la început încrezătoare,

apoi, îngândurate,

incolore, sau roşii, sau verzi, sau...

trec discret înfiorate petale de flori

cu tălpi pârjolite de dragoste.

Din când în când,

ultragiaţi de iluzii,

în drum spre propriul sine,

ridică ochii spre zăvoaiele raiului;

Căutând speranţa

spre limita disperării,

între mister şi confirmare,

o întreagă emoţie

care face să merite totul.

Viaţa – un cântec al cărei sfârşit

te-ndeamnă să-l asculţi!

După cum arată algoritmul destinului,

la zero,

se propagă o rază de lumină

desluşind alt drum.

Cum să explic

ce frumos cad îngerii?

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 28 februarie)

Viaţa vieţii-i hărăzită

Asumându-şi responsabilităţi radicale,

Fiecare bătaie de inimă e-o poartă vie

Prin care se strecoară viaţa spre veşnicie

Încifrându-şi clipa pe-a timpului cale.

Între dorinţe şi patimi, îmi exersez sufletul

În timp ce viaţa broderia şi-o destramă;

Nu mă grăbesc să-i plătesc cuvenita vamă

Şi  nu voi încerca să-i aflu vreodată secretul.

Conştient că totu′-n viaţă se transferă,

Vreau să mă ţin departe de ce-i nepriitor,

Să-mi trăiesc trecutul prezentului viitor

Şi să iau ce-i bun din tot ce mi se-oferă.

În numele a ceea ce dă vieţii împlinire,

Încerc s-armonizez destinul cu realitatea;

Sunt bucuros să-i întreţin eternitatea,

Legându-mă de ea prin nevăzute fire.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 27 februarie)

Ecou sau rezonanţă?

                                   Motto:

„Tăcerea este una dintre marile arte ale convesrsaţiei.”

                                                           Marcus Tullius Cicero

Relativ la ceea ce impresionează,

În viaţă, e mai important ce faci;

La fel de mult, însă, contează

Când să vorbeşti şi când să taci.

Mulţi cred că se pot remarca public

Făcându-şi scop din filozofia zicerii,

Dar, dintre cei care nu spun nimic,

Extrem de puţini au darul tăcerii.

Pot fi speculaţii insinuante, cu argou,

Într-un anume dialog de circumstanţă;

În atari situaţii, cuvintele au doar ecou,

Pe când tăcerile, parfum de rezonanţă.

Sper să nu supăr cu ideea avansată,

Făcând la întâmplări cunoscute recurs;

Dar cred că orice tăcere bine plasată

Este mai elocventă decât un discurs.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 27 februarie)

Doar lumina şi gândul pot depăşi viteza ecoului

Trăim care-ncotro;

Încercând să-şi ascundă umbra,

Eol a liberalizat suflul.

Zvârlugă avântată fără chip,

între cer şi pământ,

hălăduind prin răscruci de lumini şi umbre,

printre anotimpuri,

stele şi clipe,

dorinţe, vise şi speranţe,  

şi chiar ciulini şi trestii însufleţite,

vântul bate când dintr-o parte,

când din cealaltă...

Cu sens şi efect,

duce sau aduce;

Nu se teme niciodată de eşec.

Cu toate astea,

nu intră decât pe fereastra deschisă!

Pentru o simplă şuetă,

promisiunile sunt cuvinte pe hârtii netrebnice,

în culori de curcubeu.

Zburlit de un gând vremelnic,

în secretul lor,

vântul hotărăşte;

Neîncătuşat,

fără port şi fără ţărmuri,

el face să vibreze clopotul sorţii.

Nu-l putem învinovăţi că se destăinuie copacilor!

Vânt favorabil înfrunzind drumul,

crengile termură ecoul unui SOS...

Rămâi tăcut şi...

nu te da-n vânt după orice adiere!

Cu o atigere rapidă,

orice vânt monoton poate deveni uragan;

Pericolul e-n aer,

în cer şi pe pământ;

Ne-nvăluie,

îl respirăm.

Chiar dacă suflă-n aceleaşi pânze,

vântul nu este favorabi oricărei călătorii;

Doar un navigator priceput

crede în surse alternative de energie.

De aceea, nu atacă morile de vânt,

dar cunoaşte săgeţile pulsânde ale păsărilor!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 26 februarie)