sâmbătă, 31 octombrie 2015

REFUGIU


















Cuvintele nu sunt încrustări precum ale mării valuri
A căror penitenţă respiră durerea şi dârzenia din abisuri;
Nici simple sunete ce curg din suflet către maluri
Ascunzând tăcerea gândului şi neliniştea din visuri.

Mi-am propus să-mi construiesc un adăpost din cuvinte;
Cu eforturi, mă străduiesc, în fiecare zi, să progresez.
Fiecare cărămidă o renasc în tăcerea din minte
La flacăra amintirilor şi-a inimii, încercând s-o luminez.

Cu dalta gândului, destram cuvintele, oricând şi oriunde,
Aşa cum veşnicia clepsidrei îşi destramă în timp nisipul.
În grăuntele de nisip, mai greu, durerea pătrunde,
Dar, pe veci, îi reţine scoicii sau pietrei ce l-a născut chipul.

În firidele efemerei clipe, poate e vremea să vă încredinţez
O variantă umană a adevărului, prin cuvintele-mi călătoare.
Sub îngăduinţa înaltului cuvânt de onoare, încuviinţez
Să-mi judecaţi sufletul şi sensul mărturisit al existenţei sub soare.

Ca nişte păsări împrăştiate de al toamnei vânt,
Doar departe de rădăcină, cuvintele prind avânt.
Scriu şi nu vreau ca,  în ecoul paşilor pe acest pământ,
Amurgul toamnei să-mi dicteze ultimul cuvânt.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 31 octombrie

vineri, 30 octombrie 2015

GÂNDURI DESFRUNZITE















De ce, în sufletul nostru, toamna se revarsă
Făcând slalom printre arborii cu ramuri desfrunzite?
Cine ne-a depopulat ochiul şi ne-a făcut o farsă
De parcă ne-ndreptăm spre casă în sensuri diferite?

Mă-ntreb ades când văd trecătorii pe zgura cotidiană cu chipuri reci,
Şi paşi nesiguri pe intersecţia unor ecouri de clopote sfinte,
Invârtind frunze uscate de toamnă în sufletele seci,
Pierduţi în gânduri cu nuanţă de rugină şi desfrunziţi de cuvinte!

Toamna aceasta s-a rezemat de sufletele noastre cu un bocet prelung,
Dar speram să ne plângă frunzele din pleoape de bucurie!
Sfidându-ne, nici lacrimile lor, la noi, nu mai ajung
Şi nici parfumul grădinilor nu mai reuşeşte să ne-mbie!

Cu braţele gândurilor pe care-am legănat o viaţă doruri
Şi-am strâns, în zile şi nopţi, speranţe, de atâtea ori,
Azi, nu mai visăm să ridicăm aripi pentru alte zboruri
Decât pentru petrecerea triunghiurilor de cocori.

În scoica inimii, dezamăgirea suspină regrete-n şuvoi:
În agonia lor, frunzele privesc cu lacrimi înapoi.
Între năzuinţe şi iluzii, fluturii necuvintelor au început să-şi cearnă
În sufletele noastre desfrunzite, aripi de tomnatică iarnă.

În clepsidra neîndurătoare a desfrunzirii dintre noi,
Nu mai avem prea mult timp pentru îndoieli şi risipă;
La primăvara promisă de frunzele uscate, îndurarea supremă şi ploi,
Cu fiinţa curată şi povara impusei tăceri, să mai visăm doar o clipă.

Civilizaţia toamnei şi a zborului frunzelor uscate,
Bunul Dumnezeu ne-a predestinat-o până la moarte.
Suntem mult prea grăbiţi pentru unicul rol efemer al existenţei noastre
Pe care-l interpretăm pe scena de lut jucată printre astre.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 3O octombrie

miercuri, 28 octombrie 2015

PAŞI DE TOAMNĂ












Cu foşnet ce tulbură muzica codrului de-aramă,
Sub cupola de fluturi cu aripi grele de furtună,
Îmi port paşii prin ploaia de toamnă
Şi-n fiecare urmă, răsare câte-o lună.

Încolţit de vântul lichefiat şi penelul impresionistei doamne,
Urcuşul se înconvoaie sub cruciada culorilor nestatornice.
Sufletul suspină tăcere din căderea magicei toamne
Peste frunza gândului din copacul cu pasiuni statornice.

Asistând la repetitiva expoziţie pe creanga toamnei brumată,
A căzut o frunză plină de rugină şi de-mpotriviri.
Căderea ei dă ceasului meu de toamnă o gravitaţie îngândurată
Şi-mi încalţă urmele cu-atingeri dulci de-amintiri.

Aşa cum nimeni nu poate savura fructele parfumate
În timp ce se delectează cu parfumul florilor de primăvară,
Peste umăr, cu privirea, număr toamnele adunate
Şi am senzaţia că e toamnă-n sufletul meu prima oară.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 28 octombrie

marți, 27 octombrie 2015

ANOTIMPURILE VIEŢII












Când gândul solitar hoinărind pe aripi de fluturi
îngenunchează lângă fruntea trestiei de hotar
şi-i culege bobul de rouă în cosmice ciuturi,
din praf de stele, se nasc picături de mărgăritar.


Roiul de fluturi se mută-n pământul fecund
şi din tăcerea sa, prin transformări şi încuviinţarea demiurgului,
făcând să germineze şi visul oricât de plăpând,
zorii existenţei îl trădează, din prima clipă, amurgului.

În ritmul mării, praful de scoică din clepsidră sună.
Năzuinţa florii către fruct îşi pulsează destinul sub soare.
Ecoul ei ascunde lumina după razele de lună,
când flacăra rugului pe care-şi arde dorinţa devine orbitoare.

Plouă fruzele cu lacrimi colorate din ale toamnei priviri,
când, la finalul cursei, clorofila din clepsidra vegetală a ajuns.
Peste visul lor înălţător, teleportat în arhiva de-amintiri,
se-aşterne al sorţii predestinat şi dur răspuns:

Cu lumină din întuneric, viaţa se naşte
şi-n întunericul din lumină va reveni;
Drum nou şi altă năzuinţă vor renaşte
ce,-ntr-un perpetuu ciclu, se vor primeni.

Atunci când vor înmuguri alte frunze în prelungirea vieţii,
cerul se va mai scurge tăcut în noi cascade de fluturi.
Dincolo de orice ceaţă, se ridică din nou bruma dimineţii,
cu respiraţii îmbrăţişânde în noi cosmice săruturi.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 27 octombrie

luni, 26 octombrie 2015

CLIPA UNUI VAL DE TOAMNĂ













Cu clipa sufletului de nemângâiere pustiită
din apuse efluvii de pasiuni şi bucurii pătimaşe,
aruncă de pe gânduri coama înspumată despletită
peste piatra tăcută şi rece de neatingeri gingaşe.
Sărută nisipul cu rătăciri de-aduceri aminte
şi sclipiri de stele din a timpului fugară curte,
sub arcul arămiu al toamnei, resemnat şi cuminte
turtit de îmbrăţişarea zilelor tot mai scurte.
Atunci când, pe cerul zilei, lumina se restrânge
sau noaptea, când stelele-şi cern luminile sfânte,
iar timpul, din clepsidra lui de lacrimi, oftează şi plânge,
cu degetele remuşcării, atinge tandru inimile verii (în)frânte.
În tainice înţelesuri căzute din vremuri trecute
şi sensuri adânci ca împăcări dinspre stele,
adunate în arhive nerostite sub albastre cute,
aripa gândului îndreaptă zborul spre vremuri mai grele.
Cu neobosite mirări ce înmuguresc colorate de timp,
îngrijitorul grădinii de valuri caută întrebări siderale;
Pune deoparte răspunsuri tăcute pentru un nou anotimp
cu ninsori de petale în culoarea emoţiilor autumnale.
Uimind nepăsarea clipelor care-şi foşnesc cărarea,
ticăită perpetuu între amintiri, speranţe şi visări,
mângâie tâmpla veşniciei şi leagănă zarea
unde se-aprind şi se sting ale toamnei lumânări.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26 octombrie

miercuri, 21 octombrie 2015

SABIA AMINTIRII DESPICĂ NORII TOAMNEI

Era o zi frumoasă de primăvară
când ploaia cădea peste razele soarelui
cu promisiuni îmbietoare.
Cireşii îndrăgostiţi se furişau sub umbrele parfumate.

Somnul mă chinuia cu ferestrele deschise
purtându-mă pe aripi de maci roşii
spre hotarul şoaptelor înstelate.

În gândurile noastre, mărşăluiau cuvinte tăinuite
care-şi revendicau împlinirea în roiul de aur
şi ademeneau nimfe de rouă
la marşul triumfal
spre marea cruciadă de fluturi.

Căutam să dezvelim mugurii de floare
în căutarea orei exacte.
Secundele se furişau diferit
şi fiecare dintre noi regăsea altă clipă.

Ploua cu cuvinte în gândul tău.
Dar ecoul verde al picăturilor de ploaie
îşi căuta altă petală de mac
şi altă clipă de foc.

Şi totuşi,
la capătul clipei stoarse,
vei face bilanţul sentimentelor supravieţuitoare.
Fluturii nu zboară niciodată cu aripi de piatră!

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 21 octombrie

luni, 19 octombrie 2015

CLEPSIDRA CU DOR













De-i primăvară-n floare sau de-i toamnă târzie,
Captive între scurgeri şi pierderi, se strecor toate.
Dintr-al meu suflet, robit de-a ta albastră frenezie,
Să te stingă nici chiar amurgul toamnei nu poate.

Peste amurg, visul meu rămâne atotputernic stăpân.
În inima toamnei, el răzbate cu gânduri de uimire.
Iar frunzele arămii îşi varsă tăcute roua lacrimilor în
Clepsidra nopţilor care măsoară clipe de amintire.

Mă-ntoarce dorul de tine, mare, în trecut
Să-ţi strâng în suflet infinitul fără chip.
Să văd cum faci clepsidrei mele scut
Şi veşnicia, în grăuntele minuscul de nisip.

Robit acestui viu şi nesecat izvor de viaţă,
Neobosit vreau să-ţi colind albastrul grădinii
Şi aş vrea să văd în fiecare albastră dimineaţă
Cum stelele se scurg în clepsidra luminii.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 19 octombrie

duminică, 18 octombrie 2015

ARIPI DE LUMINĂ PESTE AMURG


Cu gândul, am bătut din aripi peste uscat şi mare,
Străduindu-mă din răsputeri să-mi construiesc un nume.
Am reuşit să-l cresc şi să-l port cu demnitate, se pare,
Când valul tău mi-a onorat  paşii în această lume.

Cu speranţe şi împliniri, am petrecut o viaţă grozavă
Prin valuri înspumate, chiar cu ninsori de sare pe obraji,
Pe care, azi, liber navighează a spiritului meu navă
Purtată pe ecouri legănate într-un albastru tangaj.

Când alţii te scufundă-n anateme, eu îţi dedic
Gânduri prin care respir şi cuvinte care luminează;
Iar de la crezul meu, nicicând, n-am să abdic,
Căci ecoul trecutelor izbânzi şi umbra mi-o vibrează.

La malul tău clocotit, cu drag, voi reveni mereu.
Cu aripi temerare de lumină, îmi voi zbur(d)a dorul
Pe care-l voi contopi cu visul unui curcubeu
Spre a-i încetini amurgului meu zorul.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 18 octombrie

sâmbătă, 17 octombrie 2015

PARFUM DE SERENADĂ ARĂMIE













Mă tachinează noaptea, strecurându-mi prin ferestre
Discret parfum – sărut de briză pe al tău liman.
Cum aş putea să îmi refuz această zestre
Pe care sufletul o venerează-n fiecare an?!

Iarăşi, m-ai tentat în noaptea asta cu o nadă:
Să o petrecem împreună într-un cosmic vis;
Să fie a toamnei noastre arămie serenadă
Pe aripile cromaticei simfonii de rara avis.

Ce mult contează că între toamnă şi noi doi
E o tainică legătură cu o semnificaţie aparte.
Şi toate câte ne-au unit în viaţă pe-amândoi,
Necondiţionat, vor dăinui şi dincolo de moarte.

Născut dintr-un întins abis de dor şi inocenţă,
Nu vreau să cred că sub aripa ploii tomnaticul  vis
Se-ndreaptă resemnat spre ultima scadenţă
Şi-om mai pluti regate de fluturi vii în paradis.

Când soarele spulberă ceaţa zorilor fără teamă,
Şi taie bucăţi de lună cu geana-i de lumină,
Adăpostul visului uşor şi tăcut se destramă
În gânduri licărinde peste o zi mai senină.

După nopţi cu aripi lungi şi parfum pudrat de stele,
Renasc în fiecare toamnă pe estrada vieţii mele.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 17 octombrie

vineri, 16 octombrie 2015

RETRĂIRI











La orizont, cerul albastru contura un superb trandafir,
Pudrat cu aripi de fluturi şi pulbere din lumina infinitului,
Cu rădăcini de abis şi frunze tremurate de zefir;
Iar talazurile mării se-nfiorau sub aripile vântului.

Azurul înflăcărat m-aprinse într-un mitic joc,
Seducător prin umbra defilată mistic peste mare,
Şi n-am băgat de seamă că, pe loc,
Sufletul s-a-nlănţuit cu patimi temerare.

Aruncat într-un tunel al timpului de vis
În care mi-am rătăcit clipa fără şovăire,
Pluteam pe raza unui cosmic cerc închis,
Purtat de aripa vrăjită a unui cor de lire.

Săgetat pe fruntea scufundată-n gânduri grele,
Toate îndoielile din ele au început să moară;
S-au aninat de aripi albastre visurile mele
Din copilăria plămădită-n lutul de la ţară.

Săgeata destinului m-a ţintit din veşnicie
Cu geamăn foc pentru-o albastră dorinţă;
În inimă, răscolindu-mi o fierbinte bucurie
Ce-n dragoste de mare m-a legat cu credinţă.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2015, 16 octombrie

joi, 15 octombrie 2015

STEAUA SEVERINULUI, EDIŢIA I



Într-o zi binecuvântată, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, patroana şi ocrotitoarea Moldovei, un frumos dar din partea juriului Concursului internaţional de creaţie literară "Steaua Severinului", Ediţia I, pe care îl ofer cu drag tuturor prietenilor mei.

marți, 13 octombrie 2015

VIS DE FRUNZE ARĂMII












În portul nostru, pavoazat cu valuri dantelate de spumă,
După o croazieră împlinită, mă regăsesc corabie acostată,
În care sufletul dăruit veşnic ancorat va dori să rămână,
Chiar dacă împotrivirea toamnei îi va menţine vela ridicată.

Hai, mare, să ne retragem într-o eternă secundă,
Când amurgul defilează victorios peste pământ,
Noi doi, trecutul nostru şi o noapte fecundă,
Chiar dacă idila se va consuma numai în gând.

Ştiu cum mistuie nesomnul încuibat în tiranice vise
Şi dorinţele atemporale care ard cu vorbe nezise.
Mă-ntorc în timp şi caut printre frunze arămii
Amintiri care nu obosesc să rămână veşnic vii.

În sufletu-mi năvalnic, cu scântei, ai descins
Incendiindu-mi zborul într-un foc de necuprins.
Din talazuri, leagăn pentru visuri mi-ai făcut;
În ele, mă regăsesc cu dor de-albastrul meu trecut.

Pentru cât mi-ai dăruit, îţi scriu pe-al frunzelor veşmânt
Cu care toamna îmi învăluie sufletul încă tineresc,
Un poem de dor pe care-l încredinţez aripii de vânt
Să-ţi spună că, prin mine, mi-e drag să te trăiesc.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 13 octombrie

luni, 12 octombrie 2015

DREPTUL LA FERICIRE NU ESTE DE VÂNZARE












Natural, cu garanţie de lumină oferit,
Aşteptat, dreptul la fericire rămâne prohibit.
De lipsa lui nu ne putem apăra.
Nu ne-ar ajunge o mare de lacrimi să-l putem cumpăra.

O viaţă întreagă aşteptăm căutând,
cohorte de gânduri, în noapte, alergând,
înveşmântate în cuvinte nerostite,
în ţinute de gală primenite.

Preferăm libertatea confuză
şi alegem umbra drept călăuză.
Alungată de lumină, lasă descoperit,
aproape întotdeauna, fructul oprit.

Sufletele noastre - relicve de pasiuni şi dorinţe,
cioburi de indiferenţă şi neputinţe -
rămân singure şi triste ca nişte statui
plouate, pe un câmp părăsit al nimănui.

Dorinţei, furişată în gândurile noastre,
îi oferim trandafiri cu petale albastre,
alergând cohorte de gânduri şi speranţă
şi aşteptând rândul la fericirea de circumsatnţă.

Nici fericirea nu este de vânzare.
În stare pură, n-o găsim sub soare.
Întotdeauna, este în lacrimi inundată.
Niciodată, nu vine nechemată.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 12  octombrie

duminică, 11 octombrie 2015

ARMONIE ÎN AMURG













Pe faleza toamnei, îmi limpezesc cerul de aripi migratoare înnourat.
Sufletul meu vibrează ca un lujer de enigmatică floare.
Un gând albastru îmi deschide poarta inimii pe înserat.
Cu soare însângerat, tainic  şi grav e cerul ca bolţile de-altare.

Sufeltul meu vibrează ca un lujer de enigmatică floare.
Beau din potirul brumelor arămii aromatul nectar.
Parfumul simfoniei autumnale dă gândurilor mele culoare,
Redând serilor reci amintiri din al sufletului magic chihlimbar.

Un gând albastru îmi deschide poarta inimii pe înserat.
Coboară în suflet şi-mi urzeşte, într-un reflex aprins,
O voluptate care mă îmbrăţişează într-un amurg curat
Şi-mi sărută focul viu ce-n toamna vieţii l-a cuprins.

Cu soare însângerat, tainic şi grav e cerul ca bolţile de-altare.
Clepsidra îmi vânează toamnele învinovăţindu-mă de revenire.
Sărută-mi fruntea caldă şi gândurile ei rele cu valuri de mare
Şi toate îndoielile vor renaşte în visuri mărite de iubire.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 11 octombrie

sâmbătă, 10 octombrie 2015

ALTĂ FAŢĂ A TOAMNEI











Fiorul de-altă dată, închipuită doamnă,
cutreieră prin fibra-ţi rece de presupusă femeie,
privind cu nostalgie peste înceţoşata toamnă
pe cerul căreia nu se mai aprind curcubee.

Degetele flămânde au devenit uneltele cerului
care încearcă să-ţi culeagă recolta sufletului.
Dar căuşul palmelor nu mai face pe la cămară ocol;
Aşteptând, rămâne tot timpul deschis, apatic şi gol.

Cuvintele însămânţate cândva se vor îndărăt;
Văpaia lor să ţină de urât, dacă nu de cald, în nopţi cu omăt.
Iar dacă le-ai rătăcit pe aripi de uitare şi furtuni,
mai bine aşa decât să devină ipocrite sau minciuni.

Cu greu, se mai ţin şi copacii în picioare.
Doar rădăcinile le refuză căderea în infern.
Nu mai au nici ei puterea şi îndemnul etern
să ne ofere, măcar din când în când, câte o floare.

Încet, încet, în suflet, se stinge focul,
iar toamna a devenit o relevantă circumstanţă.
Nebănuite sunt ale vieţii ipostaze şi jocul
ultimilor mori ale toamnei a măcinat orice speranţă.

Lumina zilei apune plânsă la scadenţă
peste speranţa îngenuncheată la margine de pat.
Ne simţim vinovaţi chiar şi pentru această speranţă
de-atâta nedreptate şi umilinţă câte ni s-au dat.

Vântul rece al toamnei colindă pe la geamuri.
Se tânguie-n noapte gânduri şi păreri.
Plouă cu frunze însângerate de pe triste ramuri
descărcându-şi plinul de doruri şi poveri.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 1O  octombrie

vineri, 9 octombrie 2015

PÂNZA DE PĂIANJEN













O libertate am câştigat după o viaţă de chin
pe care-am batjocorit-o nepermis,
în loc să-nvăţăm să o folosim.

Şi toamna aceasta e-nsângerată de castani,
iar sufletul ne-a ruginit de-atâtea ploi şi-atâţia ani.

De osteneala nisipului din clepsidră,
la umbra castanilor din sufletul încolăcit de hidră,
dorm cohortele de frunze arămii
şi curge seva otrăvită în pulsaţii sângerii.

Gândurile ne obosesc de-atâta inconsecvenţă.
Somnul face rapt din spaţiul nostru vital
şi, din fidel aliat, devine implacabilul înverşunat rival.

Ferestrele se repoziţionează, ferindu-se de lumina
după care alergăm zi şi noapte, întruna.
În lupta cu o existenţă nefiresc de dură,
de teamă, din neputinţă sau din laşitate,
alegem componenta luminii obscură.

Ne-am obişnuit să primenim roua dimineţilor
cu lacrimile sufletului, resemnaţi.
De dragostea trădată chiar la lumina zilelor
suntem cu toţii vinovaţi.

Blazaţi de indiferenţă şi de nenoroc,
ne împrumutăm durerile reciproc.
Slăbită de atâta nedreaptă rutină,
inima este într-o veşnică carantină.

Deliberat, ne hrănim cu deşarte iluzii.
Încă, ne mai îmbătăm cu aerul toamnei târzii.
Rătăcim castanii peste limanuri pustii ...
Şi ne mirăm singuri că mai suntem încă vii!

În ciuda acestei situaţii precare,
e timpul să eliberăm fluturii din insectare.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O9  octombrie

joi, 8 octombrie 2015

AMURG CU GUST DE TOAMNĂ









S-au veştejit grădinile din ceruri, negreşit.
Cu gesturi de negare, cad frunzele din depărtări
Peste oraşu′ îmbătrânit curgând la fel de moleşit
Ca valul de magmă sleit peste-ale timpului spinări.

Se-aşterne umbra zilei ude peste cadranele solare
Şi peste-adâncul sufletului meu ce lunecă departe.
Încearcă să reţină-n tomnatica  geană pulsul orelor fugare,
Scurgându-se în ritmul ploilor de frunze moarte.

La Porţile de Fier, crepusculul bate fără de veste.
Pe coapse de-argint, se scurg păreri de-amurg.
Tot mai aproape, se tolănesc ale munţilor creste.
Odată cu apele Dunării, şi gândurile mele curg.

Din dorul meu de mare, eu mi-am făcut un astru,
Ce străluceşte pe-această vreme şi-n acest decor sucit.
De dragul lui, eu pot să-ntâmpin şi triumful şi dezastrul,
Dar nu e drept să-mi văd  amurgul  vieţii rătăcit.

Mi-e drag şi cerul toamnei, căci are gustul copt al vieţii,
Chiar dac-amurgul lui m-atinge cu aripi de cleştar.
Chiar dacă ochii şi-au mai pierdut din strălucirea tinereţii,
Aş vrea şi mâine, amurgul să mă găsească iar.

Prin necuprinsuri pribegind peste al meu trecut,
N-am fost curat în toate şi nici foarte tăcut.
Dar „voi rămâne acelaşi şi pieptul meu va geme
De dragostea nestinsă atât amar de vreme” .

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O8 octombrie

miercuri, 7 octombrie 2015

DOR ANCORAT ÎN VIS












Călit de pasiuni cărunte şi hămesit de culori,
Înveşmântat în a toamnei mele vălurită pelerină,
Cu eroism albastru, despic visele până în zori,
Stăruind blând în tainica mea frenezie marină.

Din sufletu-mi ancorat în capcana unui curcubeu,
Trimit eclaturi roşii spre umezii tăi ochi străvezii,
Cerând nopţii galopânde pe şei de sirepe herghelii
S-arunce-o coamă albastră peste tărâmul meu.

Cum să-i împletesc dorului o cunună de flori,
Cum să mă bucur de trecutul nostru cu întreaga-mi fire,
Scormonind focul şi cenuşa imaterială de-mplinire,
Fără ca amintirile din toamna vieţii să îmi dea fiori?

Aşa a fost rânduit totul să se întâmple
Cu simplitatea unei cosmice adieri.
Şi-acum când au înmugurit ghiocei la tâmple,
Briza tăcută a mării să mi-i alinte-n mângâieri.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O7 octombrie

RECUNOŞTINŢĂ














Când mi-ai ascultat lacrimile sufletului pustiit şi ostenit
Căutând  orizont, aripi şi cer pentru zborul de speranţă salvator,
Ai fost singura promisiune a vieţii care nu m-a rănit,
Iat pentru asta, cât îmi va fi îngăduit, îţi rămân dator.

M-ai cuibărit la pieptul tău când nu-mi era uşor
Să-nfrunt prezentul sec, de vorbe şi de clipe „grele”,
Cu gust amăgitor şi chip pervers, ce se dorea răpitor
Şi care nu pretindea răsplată pentru „împlinirile” mele.

M-ai expus predestinat pe-ntinsul tău nemărginit,
Ocazii şi încercări diverse oferindu-mi să confirm.
Eşti împlinirea vieţii care nicicând nu m-a dezamăgit,
Pe care, cu dragostea şi lacrimile mele o afirm.

Multe întâlniri au avut şi poate vor mai fi întâlniri,
Amintindu-mi ce-am fost, ce sunt acum şi ce pot fi.
Cu fiecare, se îmbogăţeşte comoare mea de amintiri.
Şi pentru această zestre, marea mea, am a-ţi mulţumi.

Şi încă pentru multe alte bucurii îţi mulţumesc,
Cu care m-ai răsfăţat, deşi nu mi s-ar fi cuvenit.
Dar pentru starea mea de-acum, de dor curat, dumnezeiesc,
Rămâi „suferinţa” vieţii mele care nicicând nu m-a rănit.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O7 octombrie

duminică, 4 octombrie 2015

FALEZĂ DE TOAMNĂ













Pe aripi de frunze multicolore, pe faleza pustie,
Într-o plutire lină, noaptea mi se strecoară în urechi.
Mă scufundă în valuri înspumate de melancolie.
Mă regăsesc îngândurat şi uitat ca ancorele vechi.

Vântul rece încreţeşte orizontul fără de veste.
În valuri dansante, pescăruşii peste mine curg.
Luna îşi răsfrânge visul în fantomatice creste.
Luceafărul serii atârnă pe bolta-înăbuşită în amurg.

Când noaptea acostează la malul mării dezlănţuite,
Sufletul meu o străbate fără destinaţie precisă.
Din multitudinea albastră de destinaţii dorite,
Sigur, niciuna nu s-ar resemna să fie omisă.

Mă frec la ochi şi sufletul mi se înspăimântă.
Catargul unei corăbii înfruntă marea încrâncenată.
Mării nu-i pasă. Pe ea, spectacolul o încântă.
Dar sufletul meu e solidar cu corabia încercată.

Timpul dintre noi se turteşte supus şi smerit.
Corabia topeşte depărtarea pe geana zării.
La capătul digului licăreşte o stea spre răsărit.
Farul ne priveşte pe amândoi prin ochii mării.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Constanţa, 2O14, O4 octombrie

DRAGII MEI PRIETENI


Azi, la ora 20.00, pe postul de radio VOCEA ROMÂNIEI-MEHEDINŢI (www.mehedinti.e-vocearomaniei.ro), aveţi ocazia să audiaţi oferta mea pentru Primăria Drobeta-Turnu Severin, la alegerile din 2016. Cu această ocazie, vor fi citite şi câteva poezii relevante din creaţia mea.
Vă doresc o duminică frumoasă!

sâmbătă, 3 octombrie 2015

DESTINAŢIE DE SUFLET









Nu sunt nici pe departe abilul cormoran,
Nici aripi argintii de pescăruş nu am.
Dar am ieşire acontată la văzduhul tău
Pe aripile dorului din sufletul meu.

Cu clipele între oglinzi paralele ademenite,
Îţi pierd urma între reflexii şi refracţii infinite.
Dar am ieşire la privirea ta
Prin lacrima din geana mea.

Deşi ni-i liber zborul printre constelaţii,
Amândoi ne ancorăm privirile de-aceeaşi stea.
Care rodeşte pustiul cu fecunde pulsaţii
Între eterna clipa ta şi efemera clipa mea.

Nu sunt un mare fluviu, cu putere
Ce-ţi plimbă sănătatea prin artere.
Dar îmi doresc să am ieşire la inima ta
Prin sângele albastru pulsat în viaţa mea.

Dorinţa îmi aduce cald şi bine
Prin amintirile ţesute între noi.
Tăcut şi resemnat citesc şi-ascult în mine
Şi-aştern puzderia de gânduri pe tăcute foi.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O3 octombrie

joi, 1 octombrie 2015

ECOU ALBASTRU DE TOAMNĂ



Azi, mi-am însoţit paşii cu toamna prin pădure,
Când razele de soare un nor pribeag le-ascunse.
O aripă de frunză mi-a zburat gândul la cosiţele-ţi sure,
Dar m-ai strigat şi-n mine chemarea ta pătrunse.

În astă noapte de gânduri bătătorite, fac turul inimilor noastre.
Pe aripi de pescăruşi, memoria le-ncarcă în a sorţii barcă.
Amintirile mă poartă-n larg pe-ntinderile albastre;
Nici chiar a toamnei furtună nu poate să le-ntoarcă.

Mi-ai rătăcit prezentul prin straturi albastre de timp
Din năzuinţe, împliniri şi chiar neîmplinri suprapuse bine.
Mi se părea că printre oglinzile timpului cu tine eu mă plimb,
Dar m-ai văzut şi privirea ta îndată ajunse la mine.

Întors din codrul de aramă cu un pumn de frunze,
Luând triunghiul marinarilor şi amintirile drept călăuze,
M-am speriat că n-o sa-ajung în timp la tine
Şi-am început să-mping cohortele de dor spre mine.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O1octombrie

LA ÎNCEPUT DE DRUM





Această perioadă de sfărşit de răpciune şi început de brumărel, schimbătoare de la o zi la alta, ne oferă un vernisaj modern al splendorilor autumnale pe care doar agonia verdelui le poate sculpta. Lăsând, din când în când, să-i picure din ochi binecuvântări de ploaie, toamna aceasta îşi scutură rugina din pletele încărunţite şi împleteşte soarelui coroniţe din rămurele  pleşuve. Simfonia peisajelor ne invită aripile imaginaţiei la zbor, ne umple sufletele de belşug şi bucurie, ne conturează înalte văzduhuri de relaxare, meditaţie şi compoziţie.
Din cele mai vechi timpuri, dintre toate bucuriile românului, se pare că cea a scrisului şi cântatului a fost şi continuă să fie una dintre cele mai inofensive, în pofida unei domestice şi frumoase agresivităţi din anumite zone şi din anumite perioade de timp.
Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până azi, istoria artei, în general, şi a literaturii române moderne, în special, sunt legate de existenţa cenaclurilor literare. Acestea, alături de revistele literare şi ansamblurile artistice, au constituit pistoanele care le-au împins în permanenţă înainte.
Acum când năzuinţa florii către fruct se scutură de povara încercărilor de peste an, se profilează un reviriment al vieţii cultural-artistice în amfiteatrul îngerilor cu picioarele înfăşurate în panglica de argint al lui Dumnezeu - frumoasa urbe Dobeta-Turnu Severin. Consecinţă absolut firească a (re)întoarcerii revelatoare a unei părţi însemnate a acestor frumoşi nebuni ai acestor legendare meleaguri la introspecţie şi reverie cu ajutorul magiei cuvintelor, culorilor şi formelor.
Pe aceste coordonate de trebuinţe şi ambiţii spirituale, o mână inimoasă de creatori imaginativi,  strângând între degetele sale o paletă bogată de vârste şi preocupări de o frumoasă diversitate, a  depăşit pudoarea de a scoate în lume ceea ce cuibăreşte în propriul suflet sau aştern pe hârtie. Aşa a luat fiinţă Cenaclul literar-artistic „STEAUA SEVERINULUI”, care a primit botezul în prima sa sesiune, pe data de 30 septembrie 2015.
În pofida unor realităţi tot mai contaminate şi atomizate de civilizaţia blogurilor şi a reţelelor de socializare, noi, fondatorii acestuia, credem cu tărie în ideea „spiritului de cenaclu”. În acepţiunea noastră, acestă întreprindere culturală presupune nu doar mentalitate creativ-intelectuală şi solidaritate de grup, ci şi dezbatere de idei şi examen critic exigent.
Oferta noastră vizează toate generaţiile de creatori. Îi ajută să-şi definească modalităţile de poziţionare în raport cu trendurile momentului şi să-şi exerseze limbajul critic, să intre în contact cu gândirea confraţilor cu preocupări literar-artistice similare. Cu o frecvenţă lunară, ne-am propus ca obiectiv principal descoperirea talentelor de toate vârstele, formarea şi promovarea condeielor şi vocilor pentru a perpetua furmuseţea şi subtilităţile graiului românesc.
Personal, agreez ideea că un cenaclu trebuie să adune, într-o comuniune diversificată, oameni inteligenţi, pasionali, sensibili, cu chef sau îndrăgostiţi de cultură, sub toate formele ei existenţiale. Să fie un forum al gândirii neîncorsetate de rigori sau convenţii, plecând de la textele crude, vii, pure, cu tematică actuală, imaginativă sau memorialistică, indiferent de calitatea lor.
Îi încurajez pe toţi iubitorii de frumos, indiferent de forma lui de coagulare şi manifestare, să vină la cenaclul nostru. Fie şi numai pentru şansa şi beneficiul de a vedea şi cunoaşte, pe viu, semeni de-ai lor. Şi care, ca şi ei, iubesc cultura.
Relativ la formarea gustului pentru cultură al copiilor şi adolescenţilor, insist să aduc în atenţia părinţilor această modaliate eficientă pe care o promovează cenaclului nostru prin care pot să coopereze eficient cu descendenţii lor punând în prim plan necesităţile fiecăruia dintre ei în parte, valorizându-le. Şi nu dorinţele şi ambiţiile personale sau impuse de comandamente tradiţionale, sociale sau de altă natură.
Cred că este înţelept să deconspir de la bun început aşteptările şi modul de abordare ale cenaclului nostru: conştientizarea valorii intrinseci a fiecărui participant prin autoevaluare în raport cu repere similare, realizarea unui feedback spontan, flexibil, fidel şi articulat al propriilor căutări, în relaţie cu reperele oferite, la rândul lor subiective şi limitate. Vrem doar să încurajăm şi ne vom strădui să evităm dinamicile frustrante, competiţiile subterane şi ierarhiile paralele, alternative.  
Îmi exprim convingerea că, prin activitatea noastră, vom crea o comunitate spirituală coezivă în cadrul actualelor generaţii, vom produce frumoase şi valoroase volume colective, interesante şi atractive manifestări şi programe culturale. Să dăm consistenţă şi să sporim vizibilitatea unei aşa-numite „generaţii de creaţie”.
Pornind de la vocaţia de port important la Dunăre al frumosului nostru oraş, nu-mi pot reprima substanţa formaţiei mele marinăreşti şi urez, acum, al început de existenţă, Cenaclului literar-artistic „Steaua Severinului” „Bun cart Înainte!”.

O1 octombrie 2O15