Prin vis, plăcute clipe, din somn, mă trezesc
Și,-n ecou albastru de val, de suflet, se lipesc.
Închid iarăși ochii, le caut însetat menirea
Și pipăi concupiscent amintirile cu privirea.
Mare, cu drag, mi-aduc aminte că, odinioară,
M-ai cucerit de-a pururi cu pacea ta interioară;
Iar incursiunea resemnată în această amintire
Fidelizează momentul meu preaplin de fericire.
Sirenele, parcă desprinse din alte emisfere,
Încă, m-ademenesc cu vocea lor dulce, de miere,
Și-mi înfășoară amintirile fierbinți, spre dimineață, târziu,
În brâul tău fluid, de orizont albastru-sângeriu.
Mă dor amintirile toate a căror regină tu ești
Și doar o rugăminte mai vreau să-mi împlinești:
Să-mi fii pe veci și vis și noapte și zi-lumină-n mine!
Să mă aștepți! Cândva, am să mă-ntorc la tine!
Acum, mă cuibăresc unde mă cheamă al minții mele zbor,
Desăvârșind mugurii gândului obosit de-atâta dor.
Îmi port cu demnitate slova pe slobodul meu drum
Și nu aștept răsplata trudei mele, nicidecum.
Din volumul ,,MARE ȘI DESTIN”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 22 august

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu