Conviețuire

Cum orice mugure de aripă
sau fulg de cenușă
a însemnat cândva
un (re)început de Phöenix,
această poezie s-a născut
cu mulți ani în urmă
când am desenat primul bastonaș
sau cârlig sau oval
sau ... cine mai știe?

Asemeni lunii în mișcare nocturnă,
umbra uitării
mângâie circumvoluțiunile
cu dâre de întuneric și de răcoare
pentru a le îndemna să se întindă
la lumina tăcerii reconfortante.

Așa, au alunecat și gândurile mele
pe colinele lor domoale
până pe chipul copacului schilodit,
mestecat chimic și netezit mecanic.
Altfel, ar fi apărut mult mai devreme,
poate s-ar fi pierdut,
rupându-se de lumea lor de cuvinte,
sau
ar fi căzut pe cealaltă parte a inimii.

Citește și zâmbește!
Numai așa,
poți readuce cuvintele
cu picioarele pe pământ!

E aproape toamnă.
Iar.
Simțirea mi-e atât de intensă
încât am rugat-o să se transfere în cuvinte.
O bucurie neobosită
mi le rătăcește printre rime părăsite,
iar gândul ruginii
le colorează cu arome coapte.

Mi-am mutat domiciliul în cuvinte.
Din această conviețuire,
cresc muguri de aripi,
dar s-a iscat și puțină dezordine!

Din volumul ,,REVELAȚIA CUVINTELOR”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 23 august