RETRĂIRI

Ades, în pragul înserării, mai rătăcesc abisuri
Ce urcă din vii trecuturi spre asfințitul meu;
Și, prins de doruri răstignite-n sfinte visuri,
Le naufragiez în suflet, deși îmi este greu.

În tăceri pătimașe, învăluite-n dorințe și culoare,
Mai cred c-aș putea repeta clipa trăită și mâine;
Din muguri de amintiri, în suflet, te cresc, mare,
Cum crește bobul de grâu în aroma de pâine.

Mi-ai dăruit nebănuite clipe de lumină și bucurie
Ce mă-nnobilează să nu te uit niciodată.
Îți știu orice oftat și cicatrice albăstrie;
Cu ele, pe veci, am viața mea însemnată.

Calea spre mâine este încă deschisă
Prin amintirile năvălinde din trecut,
Iar repetiția, de mult, se dorește promisă
Ca un omagiu iubirii în care m-ai crescut.

Ne vom închide apoi în începuturi
Și vom rătăci pe fundul mării cheia;
Vom înverga catarge cu aripi de fluturi
Să ne continuăm renăscuți odiseea.

Din dor de plutire, vom crește-n avânt;
Din pulsul dăruirii, vom înaripa îngeri;
Și vom zbura(d)a între cer și pământ,
Sfidând cu tărie ale vieții constrângeri.

Din volumul ,,MARE ȘI DESTIN”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26 august