miercuri, 26 august 2015

DIALOG TEMPORAL




Mi-am dorit
să stau de vorbă, mereu,
cu clepsidra dinlăuntrul meu.
Azi, m-a înfruntat
cu cuvinte saline
și mi-a arătat
că este mai puternică decât mine:
mi-a scrâșnit,
în câteva îmbrățișări dureroase,
zestrea mea de tomnatice oase;
mi-a aruncat printre dinți,
de pe-al vieții bulevard,
 cuvinte lungi, sticloase,
ca niște lăncii ce despart
fluviile reci de apele fierbinți.

Văzând
că i-am dat câteva replici de-a dura
și n-a reușit să-mi împuțineze osatura,
a schițat un zâmbet de admirație,
cu un iz vădit de ostentație.
Neînțelegând prea bine mesajul,
am început să empatizăm,
eu, crezând că ne simpatizăm.

Ne vedeam din ce în ce mai des
și ne repoziționam cu subînțeles:
eu, pe-o margine a clipei,
ea, pe verfaforul aripei
cu care îmi răcorea sângele înfierbântat
de împotrivirea zborului forțat.

Eu mergeam pe calea mea liniștită,
ea îmi făcea umbra tot mai risipită;
Iar nisipul a început să-i lăcrimeze,
tot mai sărat și tot mai grăbit
în ritmul ridicării stelelor spre zenit.

Am admonestat-o supărat:
,,regret că te-am întâlnit;
mi-am dorit un dialog civilizat
în care speram să ne fi împrietenit”.

În dogmaticul dialog cu aceste pretenții,
clepsidra mi-a răspuns pe-ndelete:
,,cu foarte puține excepții,
viața este plină de dorințe și regrete”.

Din volumul ,,REVELAȚIA CUVINTELOR”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26 august

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu