RONDELUL ÎNTÂIULUI DECEMBRIE

E acea zi preasfântă care există,

Încununând năzuințele românilor,

Când, cu lacrimi de iubire-n batistă,

Plânge țara sub povara amintirilor.

Insuflarea străbunilor încă-i tristă

La un secol de la reîntregirea lor,

Deși această zi preasfântă există

Încununând năzuințele românilor.

Se tânguie Basarabia colonistă,

Bucovina sângerează de dorul fraților,

În timp ce patria-mumă ,,coexistă”

Dezbinată-n două sub același tricolor

În această zi preasfântă care există.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 3O noiembrie)

RONDELUL TOAMNEI RESEMNATE

Toamnă resemnată, altădată... eden de poveste,

Ceru-ți plumburiu sfâșiat de gălăgioase ciocuri

Stă gata să cadă-n zdrențe peste brumate creste

Când cerbii înfierbântați încep să bată din tocuri.

Cu destinu-nscris în genetica perenității celeste,

Raiu-ți de frunze-i cuibărit pe țarină și-n scocuri,

Toamnă resemnată, altădată... eden de poveste,

Sub cerul plumburiu sfâșiat de gălăgioase ciocuri.

Soarele-și transformă-n tăciuni satanicele-i focuri;

Ca un stindard de luptă, vine-amurgul să-l ateste,

Nourii-și poartă plumbii-n valuri fără echivocuri...

În matca vremii, urmele lor miros a zăpezi agreste,

Toamnă resemnată, altădată... eden de poveste.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 29 noiembrie)

RONDELUL LUI BRUMAR

Pogorâtă, bolta cerească-i rece și întunecată,

Desculț și morocănos, vântul reneagă frunzare;

Străzilor muiate, cu umbra tot mai destrămată,

Li se meditează destinu-n adieri crepusculare.

Printr-o spărtură de nori, semiluna spintecată

Sângerează creste de valuri înspumate pe zare;

Pogorâtă, bolta cerească-i rece și întunecată,

Desculț și morocănos, vântul reneagă frunzare.

Peste creștet de dumbravă, o dantelă fermecată

Debordează din ciutura cerului îndestulătoare;

În fața timpului, toamna pare-ngenuncheată,

Seraficele cizanteme-s tot mai gânditoare,

Pogorâtă, bolta cerească-i rece și întunecată.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 28 noiembrie)

RONDELUL UNIRII

Așa să ne-ajute Dumnezeu

La ceas de mare sărbătoare!

Să ne-ntoarc-al sorții alizeu

În limitele vechilor hotare!

Să revelăm rădăcinile primare,

Să le-ancorăm în lumină mereu!

Așa să ne-ajute Dumnezeu

La ceas de mare sărbătoare!

Să arcuim jinduitul curcubeu

Pe glia cândva sfințită de sudoare!

Să renaștem, oricât ar fi de greu,

În matricea virtuților funciare!

Așa să ne-ajute Dumnezeu!

(Timișoara, 2O18, 26 noiembrie)

RONDELUL BEZNEI SCLIPITOARE

Spre spații de culori necercetate,

În nopți vitregite de lună și stele,

Orbescăiesc cuvinte străfulgerate

De lampadele gândurilor mele.

În regim nocturn de spiritualitate,

Mărșăluiesc în ritm de ritornele

Spre spații de culori necercetate,

În nopți vitregite de lună și stele.

Nopțile, precum pădurile defrișate,

Neputând să tăinuiască patimile grele

Și nici s-ascundă gândurile toate,

Străvăd dincolo de mine și de ele

Spre spații de culori necercetate.

(Timișoara, 2O18, 2O noiembrie)

RONDELUL DIMINEȚII

Deși rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceață,

Sunt cuprins de farmecul vieții, oricum ar fi,

Născându-mă câte puțin în fiecare dimineață,

Chiar dacă devin sclavul ei pentru încă o zi.

Când divina-mbrățișare de lumină-mi răsfață

Trupul predestinat veșniciei spre-a se jertfi,

Deși rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceață,

Sunt cuprins de farmecul vieții, oricum ar fi.

Luându-mi povara nopții de pe umerii nomazi,

Binecuvântarea dimineți-mi slujește de povață:

Cum să țin făgăduința soarelui în fiecare azi

Și cum să mă-ndrăgostesc mai abitir de viață,

Deși rânduiala lumii pare-mbrăcată-n ceață.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 19 noiembrie)

RONDELUL FULGULUI DE NEA

Când primul fulg a început să cadă

– Steluță perfectă pe-aripi de vânt –

Punând temelie altarului de zăpadă,

Cerul a-nceput strămutarea pe pământ.

Lumina, într-o inocentă cavalcadă,

Cu puritate grațioas,-a prins avânt,

Când primul fulg a început să cadă

– Steluță perfectă pe-aripi de vânt.

Pe granița dintre uimire și cuvânt,

Imaginația a purces la drum nomadă:

Unora, spre zilele intrate-n scăzământ,

Altora, spre omul de zăpadă din ogradă,

Când primul fulg a început să cadă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 17 noiembrie)

RONDELUL UNUI CUVÂNT DIVIN

În primul nostru gângurit pe pământ,

Din două silabe identice, se compune;

Rostindu-l împreunat într-un cuvânt

E ca și cum am spune-o rugăciune.

La obârșie, această divină joncțiune

– Cuvântul MAMA – e un epitet sfânt;

În primul nostru gângurit pe pământ,

Din două silabe identice, se compune.

MAMA-i întâiul reazem de afecțiune

Prin această lume hăituită de... vânt.

Ea ne leagă de Dumnezeu și de lume.

Să ne-aducem aminte că ist legământ,

Din două silabe identice, se compune.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 17 noiembrie)

RONDELUL NEMĂRGINIRII

Motto:

,,Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului.”

(Lucian BLAGA, Aforisme)

Dincolo de noi, se află infinitul,

Un loc geometric unde săvârșim,

(Necunoscutul, totul sau nimicul)

Pe care nici în gând nu-l covârșim.

Viața ne-ațâță să năzuim zenitul

– E visul ei de când ne obârșim –

Dar, dincolo de noi, se află infinitul,

Un loc geometric unde săvârșim.

Cu fiecare zi, ne exersăm sfârșitul

Prin tot ce-n mod finit desăvârșim.

Cu greutate, acceptăm indefinitul;

Până la urmă, tot în el, ne pripășim,

Căci, dincolo de noi, se află infinitul.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 16 noiembrie)

RONDELUL MINCIUNII

Pornită din stadiul de exagerare,

Minciuna-i o ficțiune interesantă

Construită cu multă premeditare

S-opună adevărului altă variantă.

Inventată-n scop de-autoapărare

Sau de ieșire dintr-o fază jenantă,

Pornită din stadiul de exagerare,

Minciuna-i o ficțiune interesantă.

Viața ne-arată alt adevăr de stare

– Idee, pare-se, tot mai pregnantă –

Minciuna și politicienii fac grătare

Într-o coabitare tot mai repugnantă

Pornită din stadiul de exagerare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 15 noiembrie)

Poem liric (cu strofe haiku)

Faptele noastre,

Oricum și oricât ar fi

De renumite,

Se sting în moarte

Cum gândurile toate

Sunt hărăzite.

Numai vorbele

Înțelepte dacă sunt,

În vers rostite,

De harul muzei,

La viață fără moarte,

Pot fi menite.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 14 noiembrie)

RONDELUL DOINEI ROMÂNEȘTI

Doina-i columnă a golgotei milenare

Ridicată pe ogorul nostru strămoșesc,

Ni-i sân de doică și cântec de-alinare

Ce ține-n viețuire neamul românesc.

Pentru sufletul sângerând de-alienare

Când durerile cu doruri se-mpletesc,

Doina-i columnă a golgotei milenare

Ridicată pe ogorul nostru strămoșesc.

Aducând cu sine-o picătură de-ndurare

Când ecourile oftatului se prelungesc,

Dintr-un instinct primar de conservare,

Prin tine, rănile din suflet se-ostoiesc,

Doină, columnă a golgotei noastre milenare!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 14 noiembrie)

Contrapunct sau nesomnul tăcerii

Dincolo de ceea

ce se vede,

în exilul gândului,

necunoscutul

crede cu îndârjire

în nemărginire.

Peste propria tăcere,

nu poate să treacă,

dar ea

îl traduce deja.

Cu privirea lui,

se hrănește noaptea.

Din toate părțile,

liniște asurzitoare;

bătaie surdă a inimii.

(Timișoara, 2O18, 13 noiembrie)