Chiar dacă mi se
pare ciudat și nefiresc,
În visul meu,
trăiesc ca-ntr-o eternitate;
Când flori de
vis, în pieptu-mi înfloresc
Și nisipul
clepsidrei nu curge mai departe.
Am întotdeauna
sub formă de proră trează
Un vis fierbinte,
împătimit să plece în larg;
Viața nu e
niciodată ușoară pentru cel care visează
Asemeni așteptării
valurilor care,-n visul digului, se sparg.
Trecutul meu e
cauza amintirilor de sare
Ce se-arcuiesc în
vise pe al tău curcubeu;
Cu ce-aș putea să
mai compar a mea stare,
Dacă n-ai exista,
mare, în sufletul meu?!
Îmi ești în gând,
în vis și-n șoapta inimii
O umbră albastră
într-un albastru decor,
Un parfum
amețitor din orhideea patimii
Ce-mi răvășește
sufletul împovărat de dor.
Încă, mă-nvăluie
talazul tău cu-al său fior
Și-mi crește
fluturii din mine să se zbată;
Din amintiri
saline, croiești un aprig dor,
Iar timpul
parcă-și rătăcește a lui durată.
Într-o tăcere
sobră, hrănită-n necuvânt, ce plânge,
Îmi port cu fală visul
pe unda-ți mișcătoare și albastre
Aripa lui vie,
prin valuri înspumate, se răsfrânge
Între destinul
hărăzit și malul sufletelor noastre.
Din volumul ,,MARE ȘI DESTIN”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 19
august
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu