Reverie matinală

Salcia răcoroasă mă îndeamnă,

apoi, mă cheamă
și m-acoperă
cu flotila ei de corăbii minuscule.
Umed și palid,

iarba sclipește,
iar soarele crește

ușor

printre catarge
în timp ce zefirul,
născut din roua zorilor,
îi umflă timid velele.

În fiecare dimineață,
tot mai răcoros

și tot mai intens,
aud un murmur,

când mai deslușit,

când mai tainic

al unui univers ...
Nu știu, dacă îndepărtat,
sigur, puțin explorat,
în niciun caz, exploatat.

Culcat pe spate,
stau sub podoaba supusă
gravitației

cu veleități
de veșnicie precară

și

cu un subînțeles,

ascuns chiar propriei mele atitudini,  
închid ochii

cu un surâs nevinovat,

într-un rictus

scăpat propriei mele puteri

de împotrivire

Privind spre nicăieri,
creierul aleargă herghelii de gânduri.
O revoluție în reflecție,
gândurile îmi provoacă.
Prin ele,

trec magelani,

filozofi
și poeți

din vremuri demult apuse.
Și toți navigă solitar
cum înoată marea-n valuri de maree.

Făcând să dispară,

pentru totdeauna,
de pe cerul lacului,
un elicopter de asalt,

dar fragil,
un clean plescăie unda
și-mi aduce gândurile

pe drumul drept.

 Din volumul ,,REVERIE"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 6 august