sâmbătă, 22 august 2015

Gândul absent







Gândul absent[1]

Între noi,
este zi, liniște și lumină;
Nu știu
dacă suntem aproape sau departe,
deși un singur pas ne mai desparte,
al meu sau al tău.

Distanța dintre noi
se măsoară în acest pas,
iar lungimea lui
este măsura gândurilor noastre,
deci pe noi ne desparte un singur gând,
al meu sau al tău.

În logica acestui silogism banal,
ar trebui să iasă gândul triumfal,
să ia acest pas de mână,
iar sufletul să îmbrățișeze gândul.
Fiecare pe al celuilalt.

Întotdeauna,
mi-am dorit să gândesc frumos
(probabil și tu gândești la fel)
și acum mă întreb:
de ce ne este frică să mergem?

Nu ne plac gândurile
care ne fac să cădem pe gânduri;
Ne este frică
să nu ne rupem picioarele
din această cădere;
Poate suprafața este puțin instabilă
sau  
din cauză de prea multă lumină!

Știu.
Vrem să vină noaptea,
să ne securizeze intimitatea cu folos
și să ne încălzească gândurile
la pieptul ei generos.

Văzând că,
în noaptea aceea, atât de clară,
ne-au căzut frunțile de-a gândului povară,
am realizat că,
în gândurile noastre, ne-am iubit,
dar acel unic pas a fost prea ostenit.

Și totuși,
Gândurile noastre sunt lipsite de putere
și nu învrednicesc acel unic pas,
din moment ce, între noi,
continuă aceeași tăcere.

Așa, am aflat că,
deși n-ar trebui
să fie în a lucrurilor fire,
nimic nu ne înșală mai mult
decât propria noastră gândire
și
nu vom ști niciodată
dacă vom fi pedepsiți pentru gândurile noastre
sau
vom primi pentru ele răsplată.

În schimb, am aflat că
cele mai încrâncenate dispute
le avem cu gândurile noastre,
chiar mărunte,
și fiecare dintre ele
ne mai pune câte o cută pe frunte.

Cu toate aceste servituți,
pașii noștri rămân în continuare tăcuți.
Dar cât de zgomotoase ne sunt gândurile?!

Îmi cumpănesc cuvintele în al meu gând
și pun o întrebare, în ultimul rând:
De ce este nevoie de doi pentru a face un pas?

Din volumul ,,REVELAȚIA CUVINTELOR”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 22 august


[1] Inspirată din poezia ,,Pasul absent” a lui Octavian PALER

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu