MIŞUNEALĂ ÎNTRE OGLINZI OPACE

atât de banal dacă n-ar fi complicat

discredităm tragicul prin indiferenţă

pe pânza de apă a lumii s-au replicat

nevoile suferind acut de insuficienţă

trăim înghesuiţi între oglinzi opace

în piramida dintre dorinţe şi iluzii

suntem baza care cast se complace

şi-şi risipeşte speranţele-n confuzii

transplant de energie se strecoară

alimentând relativitatea inerţială

pribegind adesea în care cu povară

ne zbatem în angoasa existenţială

ne măsurăm sufletul cu palma

pleoapele măsoară intermitenţele

umbra ne dezbracă de-a valma

ne consolăm cu circumstanţele

nerăbdător timpul scârţâie ţâţâna porţii

ca gemenii-n nucă stau anii-n secundă

viaţa ţipă înăbuşit sub calcaneul sorţii

doar moartea rămâne certă şi fecundă

Din volumul ,,GÂNDURI ÎN PAŞI DE CUVINTE"

Drobeta -Turnu Severin, 2O16, 15 martie

CARPE DIEM

Ai văzut vreodată Sfynxul cu chip şi aripi albe de strigoi
Dansând pe cărări de flăcări peste piramidele zilei de-apoi?

Dar lupi făcând greva foamei alături de licantropii fără splină
Fiindcă lupoaica alfa a fost violată sub clar de lună plină?

Ai simţit vreodată luna sughiţând de gelozii antropice
Când valul sărută ţărmul într-un joc de fantezii erotice?

Sau Carul Mare scârţâind pe orizont la sfârşitul unei zile
Fiindcă i-a fost săgetată noaptea în călcâiul lui Ahile?

Relativitatea ne înconjoară. Ai auzit pe cineva să facă contestaţie?
Toată lumea dă vina pe Păun, vinovatul de serviciu, acarul de staţie.

C-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm bine pătruns,
Te invit să-ţi implori gândul să găsească un răspuns.

Dacă la toate aceste întrebări, vei răspunde negativ,
Înseamnă că n-am fost nici măcar pe departe inventiv.

Dacă răspunsurile vor fi afirmative, te vei trezi din somnolenţă
Nu în această lume hazardată, ci în alta, fără prea multă chintesenţă.

În care Sfynxul moare cu-ncetinitorul
Şi-i greu de anticipat ce ne aduce viitorul.

Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 11 martie

CURIOZITATE INOCENTĂ

Într-o bună zi, deranjat de o întrebare nejustificată, vădit maliţioasă,

Am încercat să aflu de ce oamenii pun, uneori, întrebări prefăcute,

Manifestând, în mod ridicol şi supărător, o curiozitate nesăţioasă

De a afla orice lucru, cu excepţia acelora care merită cu adevărat ştiute.

Aşa, am aflat că, încă de la facerea lumii, ne-am ales cu acest „folos” ,

Când Adam a fost „înduplecat” de Eva vrăjită de-ale şarpelui şoapte.

Împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era în lumea de jos

Şi-atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.

Într-o toamnă târzie, un ţăran trudea în amurg la ultima coasă.

Cu o prezenţă morgană, se-apropie de el o bătrânică adusă de spate.

Îndemnându-l, îi ia coasa din mână, fixându-l cu o privire sfioasă.

Omul o urmează în tăcere, fără teamă, mai mult din curiozitate.

Oamenii dobândesc cunoştinţe proporţional cu propria curiozitate.

Îşi definesc şi-şi asumă libertatea din beneficiul acestei relaţii:

Pe unii îi împinge să descopere America sau alte constelaţii;

Pe alţii, să asculte la diverse uşi, făcându-şi din asta o „necesitate”.

Sunt şi eu o curiozitate care se plimbă prin lumea aceasta fără limite

Şi mă întreb adesea: de ce-mi pun această întrebare despre curiozitate.

Probabil, pentru a semnala stupoarea paralizantă a interogaţiei gratuite,

Dintr-o inocentă curiozitate. Şi sper să n-o luaţi drept crimă de lezmajestate.

Cu bune şi cu rele, un licăr mărunt ne-a fost viaţa lăsată;

Să murim de curiozitate sau să trăim în liniştea decenţei.

Chiar dacă este inocentă, de cele mai multe ori, deplasată,

N-aş vrea să dispară curiozitatea şi să lase loc indiferenţei.

Atât cei care pleacă, cât şi cei care plecarea-şi amână,

O fac din curiozitate, mai mult sau mai puţin probabilistică;

Căci prezenţa fiecăruia nu este destinată să rămână 

Decât un simplu titlu sau subiect de curiozitate statistică.

Din volumul ,,GÂNDURI ÎN PAŞI DE CUVINTE"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 1O martie

EXERCIŢIU DE IMAGINAŢIE

Vrăjită lume nesfârşită în spaţiu şi timp

Gândul neumplut învăluie Calea Lactee

Îmi aşez nedumerirea într-un nou anotimp

Îmi dă târcoale o cosmogonică idee.

Mi-e greu să cuprind infinitul ceresc

Neputinţa îmi devorează cu sârg neuronii

Privirile înfiorate de întrebări nu depăşesc

Ţarcul cu gard ridicat de razele lunii.

Păreri de neputinţă trec peste mine, seci,

Cu roata timpului fără chip, nemilos, infidel

Un simplu călător printre veacuri reci

Între răsărit şi apus, la fel de misterios ca şi el.

Am aştepta toamna ca, la adăopostul acestui anotimp,

Să-i zăresc chipul în fruntea clipelor necruţătoarei caravane.

Urmărind frunzele ce cad neputincioase în faţa marelui timp,

Nu am văzut nici măcar o urmă arsă pe arămiile cadrane.

Nici mintea mea n-a reuşit să-l străpungă

Nu mi-a lăsat amintire nicio privire

Nici măcar gândul nu poate să-l ajungă

Aleargă ca un tren fără stăpân, în neştire.

Răsărit prin naştere şi luminat sub spectrul morţii

Cu zilele întinse pe o sfoară verde în vegetaţie,

Timpul mă joacă în exerciţiul incontrolabil al sorţii

Eu îl joc într-un exerciţiu nevinovat de imaginaţie.

În regnul vieţii, de la sămânţă la rădăcină,

Am găsit răspunsuri directe, uneori, induse,

Imprimate pe trup, în suflet sau pe retină,

De multe ori, chiar şi la întrebări nepuse.

Dar, în furtunoasele pasiuni de sub feericul cer,

Timpul rămâne, în continuare, un mare mister.

Din volumul ,,Gânduri în paşi de cuvinte"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O7 martie

TĂCEREA CUTREIERĂ CU PAŞII CUVINTELOR

În liniştea sufletului, gândindu-mă la toate,
Am început să mă mir tot mai mult de mine,
Am ajuns să-nţeleg că, din tot ce se poate,
Când pasul va tăcea, vor rămâne prea puţine.

Cu foarte mici excepţii, oploşit pe-al vieţii plaur,
Trecutul pare o casă pustie pentru tot ce-am făcut.
Azi, nu mai cred că tăcerea este un talisman de aur,
Căci nimeni nu va recunoaşte: ce frumos a tăcut!

Mai zgomotoasă decât orice linişte neştiută din univers,
Tăcerea radiază în fiecare gând şi-n zbaterea de puls.
Cu timpul, am învăţat s-o accept ca pe un fapt divers,
Dar, azi, spunându-mi: nu m-atinge!, mi-a dat un impuls.

Învăluite-n amurgul stelelor şi-n zorii pe care-i vestesc,
Aşez cuvintele nerostite sub pernă, spre aducere-aminte.
Pe-un recif curat de tăcere, încerc şi eu să mă odihnesc,
Dorind gândurilor mele să se-nţeleagă-n acele cuvinte.

Pe firul clipelor din matca vieţii către izvorul cu arome de cuvinte
Încerc să recuperez, în scris, doar pe acelea care luminează
Ca o prelungire a viselor adunate sub hlamida nopţilor sfinte
Spre-a dărui simţăminte pe care numai inima mi le dictează.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O5 martie

CIUTURA CU AMINTIRI

Când mă oglindesc primăvara-n fântână,

Văd soarta plutind între două ceruri înstelate.

Mă surprind cu sufletul meu de mână

Clătindu-mi amurgul în apele-i revigorate.

Petale de suflet presar în fântână.

Parfumul lor se îmbibă în piatră.

Piatra curge în lacrimi de ţărână

Inundând a copilăriei mele vatră.

Mi-e dor de-acele amintiri cu dare de mână,

De ciutura care mă adăpa cu vise înaripate,

De curcubeul furişat ştrengăreşte în fântână

Copleşindu-mă cu aripi de fluturi înrourate.

Când pe trupul de mătase al lunii curg

Ultimele îmbrăţişări solare din amurg,

Speranţa îşi urmează supusă eterna ispită

Aşa cum umbra mă urmează nedezlipită.

Fac din razele lunii o scară cu trepte ancestrale

Pe care să coboare cerul când amurgul se crapă

Şi să-şi repună în cupola virtuţilor astrale

Stelele care au coborât în copilărie să bea apă.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O4 martie

OUL ŞI ECOUL

Oricărui ou îi este greu, chiar şi la soare,

Să se transforme într-o pasăre-ecou.

Dar nu va învăţa niciodată să zboare

Dacă va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nostru finit

Suntem ca ouăle deznădăjduite.

Dar nu putem continua la infinit

Să rămâne doar nişte ouă-obişnuite.

Chiar în condiţii de vremuri sărăntoace,

Dacă vrem în zbor avântat să ne ridicăm,

Trebuie să ieşim din placentara găoace;

Altfel, riscăm, după un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinuşa timpului pribeagă;

Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,

Cheamă-nţelepciunea noastră să aleagă

Levitaţia distinctă a seminţiei noastre.

Şi universul găinuşei cochetează cu ecoul;

Nici el nu are răspuns la întrebarea sfidătoare

Din moment ce n-am stabilit care este oul

Şi care este găina eternei dispute planetare.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O3 martie

LINIŞTEA CA O FURTUNĂ

Tot auzim că ni se pregăteşte o-ntâmplare;

De parcă cineva se joacă dinadins cu foc

Să ne viscolească sângele în aşteptare

Şi să ne-nchidă cuvântul în pretinsul joc.

Să nu ne punem niciodată întrebarea: când?

Să ne dea un răspuns, nimeni nu-i dator,

Căci altarele lumii se pot prăbuşi oricând

Şi timpul poate sucomba într-un stop respirator.

Să nu ne punem niciodată întrebarea: unde?

Chiar dacă există-n lume un loc mai oropsit,

Prăbuşirea altarelor ar putea începe de oriunde,

Căci nimeni nu va cerceta ţinutul pentru pedepsit.

Să nu ne punem niciodată întrebare: cum?

Împotriva tuturor dovezilor nu există scăpare,

Căci prăbuşirea altarelor va avea loc oricum

Prin apocalipsă, implozie, explozie sau altă cale.

Aici, hermeneutica nu are raţiune de-aplicare,

Iar întrebarea: de ce? o punem fără justificare.

Cum n-ai pe cine întreba ce-i place ori nu-i place,

Să crezi că-i mai simpatic şi interesant când tace.

Nu încerca să afli la toate aceste întrebări răspuns.

Un regizor intergalactic va trimite veşnicia în apus.

Cu sau fără avertisment, cu rost sau fără niciun rost,

Într-un hazard, va decide: GATA! Pân-aici a fost!

Sau va îndrepta spre noi alt soare mult mai strălucitor

Şi va da un nou decret: Punct şi de la capătul următor!

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O1 martie