Ți-am adus în dar o mare

Iubito, ți-am adus în dar o mare
În care-am pus toată simțirea mea!
Am încins-o cu un brâu de soare
Și am plătit-o-n timp cu viața mea. 

În vis curat, cu gust de curcubeu,
Ți-am așternut marea la picioare;
Și mi-am dorit, sperând mereu,
Să fac din viața ta o sărbătoare.

Când valuri înspumate de furtună
Au inundat și plaja sufletului tău,
N-ai așteptat să vină vremea bună,
Ai aruncat frumosul brâu de curcubeu.

Spășit, am rugat marea să mă ierte
C-am îndrăznit să pun pe ea un preț;
Și speram, chiar dac-o să mă certe,
Că n-o să mă trateze cu dispreț.

Zâmbetul ei mitic, de toate mai presus,
Încurajat de genele-i saline și albastre,
M-a îndemnat să stau mereu cu fruntea sus
Și-a-ntins o punte între sufletele noastre.

Lecția de viață va dăinui veșnic în sufletul meu:
„Curcubeul nu apare niciodată după vreme bună!
Nici sufletul nostru nu s-ar mântui-n curcubeu
Dacă-n ochi n-ar exista lacrimi de furtună.”

Din volumul ,,MARE ȘI DESTIN”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 23 august