Sufletul meu pereche

De când mă știu

și chiar mai devreme,

fără să știu,

eu am iubit marea.

De aceea,

făr' a mă teme,

am pornit în căutarea

cuibului în care

și-au dat întâlnire

toate lacrimile cerului.

Te iubesc, mare,

ca pe acea parte

a sufletului meu curat

și, uneori, cred

cu adevărat

că ești sufletul meu pereche.

Taine ascunse cresc în tine,

urcă la suprafață doar în clipa înfloririi,

sporesc nedumerirea luminii

și apoi se afundă line.

La fel,

din străfundul inimii mele,

se ridică snopuri de imagini:

și ele înmiresmează,

și ele strălucesc,

și ele dispar.

Un lucru e clar:

Nu putem

niciodată

să oprim lucrurile,

viața să o conservăm

și timpul să-l stopăm.

Spre deosebire de tine,

a cărei poezie înalță,

uneori,

sufletul meu se tânguie,

de obicei,

în versuri.

Mai ales, cele necitite,

strălucesc.

Se nasc din dorințe

ce nu pot fi provocate,

nici înăbușite,

după cum aș vrea.

Izvorăsc din adâncurile tainice

ale ființei mele,

fie ele bune sau rele.

Sufletul meu

nu-și mai ascultă stăpânul.

De azi înainte,

truda mea pendinte

în asta va consta,

să te țin aproape,

cu vorba și fapta,

știind că puterea ta

îmi dă tăria să trăiesc

și, prin tine,

peste timp,

să dăinuiesc.

 Din volumul ,,REVERIE"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 13 august