VIS TANDRU

Când  noaptea
își coboară liniștită voalul
și genelor serii
le trage insinuant fermoarul,
înainte
de a-mi coborî genele ostenite,
îmi las ochii la fereastră
-două felinare în a sufletului glastră-
ca să vegheze,
cu flacăra gândului
ostenit de așteptare,
drumul visului
spre cuibul cu doruri oftate.

Cu capul,
așezat pe un puf de dorințe,
trimit mâinile
-ochii tactili ai sufletului-
în întâmpinare,
să primească gesturile
pe care
nu am îndrăznit
să le schițăm altădată.

La fiecare atingere,
îmi cântă inima
prin ochii din fereastră.

Te ascund la pieptul meu
-viu popas și jar nestins-
să-mi dai prinosul tău
măcar o noapte,
tandru vis.

Din volumul ,, REVERIE”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 19 august