Iubire, lumină și destin

Din iubire,

poate chiar din ură,

orice sfârșit naște un început

pentru care mileniul devine

 ,,minut”

de angajare

într-o luptă foarte dură.

Orice început

-viața asumată-

este o dorință nemărginită

într-o clipită limitată.

Chiar dacă am vrut

sau nu am vrut,

viața nu ni-i dată doar așa;

Una din rațiunile carmice

de bun început

este să ne bucurăm de ea

pentru noi

și pentru exercițiul de a ne bucura.

Îngerii deasupra noastră ne vestesc

că i-au cântat un imn divin,

într-un amfiteatru de valuri

cu bolți de stele

de pe o insulă de magmă incandescentă

susținută

de un fascicul de lumini crepusculare.

Iar regizorul acestui spectacol cosmic

ar putea fi denumit

destin.

Iubire, lumină și destin

într-o combinație niciodată perfectă,

ce poate fi un strop de fericire ineptă

sau

un suportabil chin.

Iubirea reînvie lumina

și face,

repetabil și geometric,

să apună soarele

și apoi

să-l răsară în noi

fierbinte.

Iar viața noastră devine

o micronică picătură 

a oceanului

care se evaporă

la flacăra destinului.

Totu-i soartă și destin.

Restul e fatalitate.

Nu putem fi absenți

la propriul nostru destin

nici măcar atunci

când cei din jurul nostru

zic,

pentru ultima dată,  

amin.

Și atunci,

ce este viața pământească?

O sublimă combinație

între

destin

și

sufletul omului.

În care

destinul este

calea de împlinire,

nu

a sufletului linie de sosire.

Din volumul ,,REVERIE"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 11 august