E marea o sirenă care mă cheamă
Prin valul său ce sărută pământul
Și vestește cu clopotu-i de aramă
Că-ncep corăbiile să prindă vântul.
Spre mine, zefirul strecoară
Un gust arămiu de cer tomnatic,
Iar aripa-i albastră și ușoară
Învăluie dorul meu ostatic.
În piept, simt vibrații albastre de lună
Într-un nostalgic și fierbinte fior;
Prin gândurile mele răvășite, răsună
Ecoul clopotului de suflet și dor.
Prin el, vocea mării duios se unduie;
Cu-al său timbru, îmi furnică palma,
Iar vechea iubire, în sufletul meu, suie,
Și gândurile se năpustesc de-a valma.
Din volumul ,,MARE ȘI DESTIN”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 2O august
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu