Meditație retorică

Vă rog să mă credeți că-mi este foarte greu
să-mi amintesc de coșmarul meu,
împăcarea violentă cu realitatea,
tot mai uzurpată de nedreptatea,
din ce în e mai mârșavă a zilelor
în care înotăm
și pe care nu mai reușim să le controlăm.

Nu cred că este o întâmplare
că omul folosește foarte rar
și extrem de selectiv
libertățile pe care le are.
Așa se întâmplă cu ceea ce nu are limite,
libertatea de gândire
și în locul ei
pretinde ca și compensație,
mai grav, ca despăgubire,
libertatea cuvântului.
Dar și pe aceasta o folosește cu sfială
și nu cu vocea întreagă, la iveală.
De ce ne e teamă
ca mintea liberi să ne poarte
în viața noastră scurtă
ce-i goană către moarte?
De ce, când nu e cazul și tot mai des,
ne lăsăm fraieriți și o facem pe prostul
lăsându-i pe alții să gândească-n locul nostru?
De ce nu ne folosim inteligența
și ne facem viața tot mai grea?
În loc s-o ordonăm, o complicăm;
în loc s-o luminăm, o întunecăm,
în loc s-o diversificăm, o unificăm,
în loc s- …
Nu cred că din comoditate
sau din lașitate,
dar și din acestea într-o bună parte.
Într-o lume tot (mai dorit) confuză,
tendința de a supraviețui domină orice altă tendință.
Un lucru simplu ni-l refuzăm la gândit:
prezentul vieții este de neprețuit;
Dar, peste timp,
sângele nostru nu ne va absolvi de vina
de a-i salva,
acum când nu este prea târziu,
în noi lumina.
Altfel, viața noastră devine doar timp care curge,
iar nisipul clepsidrei, fără roade,
se scurge, se scurge, se scurge …
Așa am ajuns în intolerabila situație,
de a da ,,gălăgiei” mai multă semnificație;
Numai așa, viața noastră ar căpăta mai multă consistență
și nu am mai avea atâta ,,liniște”
în existență.

Din volumul ,,REVELAȚIA CUVINTELOR”
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 21 august