ZORI CU PRIVIRI ÎNCEŢOŞATE

Abandon temporal şi locuri în acolade,

o plictiseală în căutarea unei confuzii,

destăinuri afumate care ţin loc de viaţă într-un rituale de împărtăşanie,

mentori şi discipoli care-şi exersează memoria sub copase lungi muzicale,

bârfe, sudalme ...

amestec de viaţă şi moarte ...

Simţind Morgana care creşte din seminţele de mac,

cu suflete însetate câzând fulgerate în licori otrăvite,

sânii fecioarelor răstignite, încă, în viaţă,

- sirene cu algele dorului din zbuciumul mării -

îşi suspină macii dorinţelor

spre hoţul efemerelor clipe plăcute,

gândind la nunţi imaginate,

cu caleşti de fluturi.

Prin pâcla de fum care cade,

trifoiul îşi adună frunzele,

privirile închipuiesc cascade,

răscrucea îşi desface pânzele

şi proiectează imagini în apus,

esenţa de mac trece în sânge,

sângele fumegă a lumânare.

Zorii trasează cu priviri înceţoşate

linia dintre viaţă şi moarte,

sufletul adulmecă păsări săgetând asfinţitul,

secretul lui Bachus îl împinge peste prăpastia veşniciei,

flautul lui Pan face să lăcrimeze piatra de hotar.

La ultima recrutare de îngeri,

a plecat cu o floare de mac dintr-un buchet de aripi.

Tot mai des, în ultima vreme,

pe câmpul meu frământat în (a)paşi de gânduri,

de pe cerul din  mine, lipsit de culoare,

plouă cu suspine de (ne)răspunsuri

şi dansează îndrăcit macii în floare.

Cu-ndemnul că nu-i totuna de câştigi sau pierzi,

pe câmpul meu rănit,

e ziua ploilor ce plâng picurat în ochii-mi verzi.

Plânge speranţa pierdută printre macii în floare,

sângerând lanul viselor, spre neuitare;

Îmi place să vorbesc despre ceea ce doare.

Sub cerul intuiţional,

trag din suflet un semnal:

convins fiind că toate florile vă plac,

înţelegeţi şi pericolul din florile de mac;

şi n-aş vrea să-mi înţelegeţi zălogul

când macii ne vor scrie epilogul!

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 2O mai