În amintirile-mi grele, de un timp încoace,
Ascult ce straniu cântă tumultoasa mare;
O sirenă cochetă nu mă lasă-n pace,
Mă ademeneşte într-una cu mărgăritare.
Ecouri albastre pulsează întoarceri în regretul lor,
Mă fac să simt îmbrăţişarea mării ca pe-o vrajă,
Emoţia struneşte cu greu dorul de larg al amintirilor,
Cu aripi de briză, sirena îmi răvăşeşte nisipul pe plajă:
„Aş vrea să-ţi mângâi părul şi inima rănită,
Peste furtuni de viaţă, speranţe, împătimiri,
Să te sărut pe fruntea ce-ţi cade ostenită
Şi să sorbim nostalgic din cupa de-amintiri!”
De pe corabia somnambulă a gândurilor mele,
Încerc să deschid uşa şi să descind în realitate;
Rezist cu greutate obsesiei talazurilor grele
Şi,-n visul meu, aleg sirena să merg mai departe.
Stăruind în tainica mea frenezie marină,
Cu apa mării în călimări de gânduri pline,
Mă voi strecura la sânul ei, în nopţi cu cu lună plină
Să-i fur comorile ascunse şi să nu ştie cine.
Ancora a rămas înfiptă în reciful din mine,
Pierdută-n azimuturi printre valuri şi vestale;
Accepta-voi coroana muzei de mărgăritare fine,
Şi voi sângera albastru la tronul măriei sale.
Chiar şi în această mistuitoare conjunctură,
Strunindu-mi pofta cu mult calm şi răbdare,
Visez la o frumoasă şi fructuoasă aventură,
Dar gându-mi va rămâne pe vecie tot la mare.
Din volumul ,,Însemnări în jurnalul de bord"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 22 mai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu