FULGERE DE GÂND ÎN UMBRA NOPŢII

Noaptea poartă o trenă de perle-n voal de nacru;
Rătăcesc printre flăcări de mister şi statui de piatră;
Învăluit în lumina lunii ce varsă un fraged licăr sacru,
Încerc să decriptez cum s-a desăvârşit a vieţii vatră.

Îmi lipesc tâmplele de duritatea şi răceala din stele, 
Străduindu-mă să-nvăţ cum să-mi petrec viaţa-întrebare;
Mă bântuie minunea care păstrează distanţa dintre ele
Şi ceea ce a vrut dintotdeauna să ne spună misteriosul soare!

În ce scop au fost cioplite acele o mie de enigmatice statui,
Concepute pentru „a merge”, de către locuitorii pe pe Rapa Nui?
Pe care drum s-or fi deplasat şi, mai ales, cum,
De la carierele de piatră la locul în care se găsesc acum?

Am vizitat, nu demult, valea înfierbântatului Egipt
Care m-apasă cu dezinvoltură, într-un mod dominator;
Mă întreb în ce computer sideral, în ce papirus, în ce manuscipt
Este îmbălsămată taina nedezlegată a Sfynxului împilator?

Cu hămesitul cal antigravitaţional, am cercetat lunii sfera,
Dar n-am găsit nici acolo răspunsuri la întrebările de pe Terra.
Când vom ajunge la stele, poate descopoerim acolo
Secretul universului şi-al vieţii de-aici şi de dincolo?

Până atunci, clipele-mi curg după un ritual prestabilit;
Pentru marele univers, rămân un partener imaginativ,
Cred în imperfecţiunea creată de perfectul infinit;
În rest, răşina vieţii rămâne rafinată-n mister cognitiv.

În aşteparea cheii care deschide uşa pentru care nu s-a făcut,
Oare ne îndreptăm spre viitor sau ne îndepărtăm de trecut!?!

Din volumul ,,Meditaţie retorică"

Cluj, 2O16, 12 mai