În drumul nostru meditativ spre libertăţi,
Trecând prin numeroase încercări şi penitenţe,
Peregrinăm spre centrul propriei cetăţi
După modelul clasic al oricărei existenţe.
Din când în când, rătăcim prin ceaţa drumului;
Viaţa pune biciul pe bătăile inimii când adăstăm.
Himere proaspete, în relativitatea spasmului,
Ne fac să credem că putem să mai căutăm.
Vis al sorţii crepusculare în clipa-sihastru,
În lupta cu destinul rival, ne zbatem neîncetat,
Ne regăsim în împărăţia labirintului albastru
În care minotaurul celest domneşte neîndurat.
După un parcurs întortocheat, plin de stupidităţi,
Făcând inventarul coridoarelor lui Dedal,
La capătul firului Ariadnei, în centrul propriei cetăţi,
Constatăm că totul a avut un sens în final.
Din volumul ,,Meditaţie retorică"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O4 mai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu