VEŞNICĂ ESTE DOAR SCHIMBAREA

Suntem corăbii încercate pe ale vieţii valuri furioase,
Răsfăţate cu dragoste de larg şi cu însingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbuşesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de acostare.

Suntem granule de siliciu în nisipuri mişcătoare
Ce zâmbesc, la miezul nopţii, când le-atinge luna.
Pentru o clipă, îşi arată tăcerea lor strălucitoare
Şi-apoi dispar în bezna veşniciei pentru totdeauna.

Suntem doar fragile trestii gânditoare vibrând
Într-un spaţiu convenţional, sub fiecare boare.
Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.

Când stelele cerului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care aprindeam cândva universul,
Cu greu, ne vom mai putea apăra,
În această existenţă, mândria şi interesul.

Când năzuinţele nu mai au aripi şi cer pentru zbor,
Rămâne doar sufletul din noi descheindu-şi cămaşa
Cu mâna altui adevăr absolut, constelat şi izbăvitor
Pe care îngerii îl stimulează din interior cu cravaşa.

Fremătăm înspăimântaţi printre bucurii şi dureri,
Căutând motive să ne împrejmuim cu dorinţe cărarea.
Pentru nimeni, mâine nu mai poate fi ce-a fost ieri.
Omniprezentă şi veşnică este doar schimbarea.

Drobeta Turnu-Severin, 2O16, 3O mai