Pe firul vieţii mele destul de agitate,
Presărată şi cu întâmplări necenzurate,
Cu inima streaşină la ochi, pe căile umblate,
Am adunat esenţe de amintiri adevărate.
Izvorul lor s-a deschis în gândurile mele,
Curge-a lor sânge mocnind sub clipe treze,
Aud frânturi de glasuri cu lungi ecouri grele
Şi doruri ruginite prind iarăşi să vibreze.
Stau pe malul lacului, după ploaia din ajun;
În acest miraj de viaţă, n-am cum să nu zăbovesc.
Printre crengile de sălcii, toate strălucesc acum;
Amurgului ireal de roşu, cu sufletul trist, îi zâmbesc.
Amestec de-anotimpuri, de chipuri, de locuri vii
Se cuibăresc în suflet ca nişte zvonuri line,
Alcătuind o lume de miresme, de culori, de câmpii,
De deznădejdi şi visuri câte-au trecut prin mine.
Cu verdele crud împrumutat de la curcubeu,
Salcia culege o lacrimă din sufletul meu,
Fericită, atinge apa lacului cu degetele-i sfinte
Întrebându-l dacă-şi mai aduce de mine aminte.
Înrobit în revelaţii cu înţelesuri copleşitoare,
Îmi doresc să le fiu pentru vecie subjugat,
În inimă, să le pot extinde prin îngemănare
Şi să pun sechestru pe această clipă-unicat.
Din volumul ,,Meditaţie retorică"
Şesuri-Bacău, 2O16, 15 mai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu