marți, 3 mai 2016

CARUSEL



Lumina se strecoară de departe
Înfrunzind gândului vieţii festinul;
Tuturor, umbre cuvenite împarte,
Clipa jonglează precar cu destinul.

Neputincios, spaţiul se scurge-n spirală,
Etern şi pasiv, timpul rămâne pe loc;
În torentul de lumină spaţio-temporală,
Încercăm să ne păstrăm la mijloc.

Ecouri de vibraţii, dezamăgirea cere,
Retina şi umbra încearcă un consens;
În zori, speranţa nu-ncetează să spere
Căutând pe la răscruci drumul cu sens.

În ropotul vieţii, aversele ne scurg,
Iluziile se trezesc în zori fără glas;
Observăm culorile zilei doar în amurg
La chemarea repausului de bun rămas.

Nici roata stelară nu reuşeşte să prindă,
Pe orizontul dintr-o zare în altă zare,
Realitate incontrolabilă ce ne perindă
Lăsând în urmă multe semne de-ntrebare.

Din volumul ,,Meditaţie retorică"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O3 mai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu