Răgaz, arvunit în
refuzul depărtărilor,
Viaţa nu-i decât
un popas al dorinţelor
Care se prăvălesc
într-una peste chemări
Şi-n care trăim
mult prea multe aşteptări
Într-o hoinăreală
de introspecţii şi infuzii
Pe-o insulă-cămin
ce ne condamnă la iluzii
Scrise pe suflet,
zi după zi, rând peste rând,
De stau ticsite
în sertarele obscure de gând.
Contaminată, clepsidra
cu nisipu′-n tăgadă
Împrăştie amăgitoarea
sa otravă nomadă
Şi ne zvârleşte,
în răstimpul întâmplărilor,
Spre propriul sine,
în rostogolul năzuinţelor
Să potolim prin
vămile din văile simţirii
Arzânde, nestăpânitele
patimi ale firii.
Şi ce pedepse de
nemaipomenite cazne
Încearcă pielea
noastră – şi ce năprazne!
Ne-ncântă doar
speranţa, a viselor minciună
Pătrunzând în
inimi ca o făgăduinţă nebună;
Se-ascunde-n
întuneric şi în tăceri rămâne
Şi-n toate zilele
de-apoi după ziua de mâne.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 27
ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu