LACUL

Se leagănă amurgul pe ramuri de dud,

Tăcerea înfloreşte-n bucuria revederii,

Stau în penumbra liniştii şi parcă aud

Lumina reflectându-se-n unduirile serii.

Norii încărcaţi stau gata să plângă,

Focul arde în aceeaşi veche vatră,

Fantoma timpului parc-a trecut pe lângă

Şi nu s-a atins de orologiul de piatră.

Dincolo de ferestruicile casei părinteşti,

Oglinda lacului m-ademeneşte cu-amintiri;

Într-o cromatică vie cu nuanţe sufleteşti,

Imagini trecute mi-aduc suspine-n priviri.

Se adâncesc sub sălcii dumbrăvile de stele

Şi se aprind în candela cristalelor de gheaţă,

Străluminând icoanele din amintirile mele

Păstrate-n suflet ca-ntr-o intimă fortăreaţă.

(Şesuri, Bacău, 2O17, 16 ianuarie)