Instinctul cu
neodihna îngemănând,
fiecare căutare
de sine deschide porţi,
începuturi şi
direcţii sub paşi imprimând.
Arcuite-n
serpentine peste văi şi lunci,
în afara
timpului, atrăgându-ne ireal,
aprioric, nu
există drumuri lungi
în cantonamentul dintre
amonte şi aval;
umede sau uscate,
în pribegii opţionale,
toate sunt cu
viaţa proporţionale.
Nu există drumuri
neîncepute,
nici măcar în
gând,
concepute;
toate drumurile
se croiesc mergând.
Nu există drumuri
greşite sau total aiurea
toate drumurile (con)duc
undeva,
chiar şi atunci
când, departe, ne simţim
de-acel drum pe
care-am vrea să nu fim.
Există doar
drumuri abandonate pe parcurs
sau închise în
clepsidra (răs)timpului scurs
sau drumuri ce ne
caută fără spor,
fiindcă noi
rătăcim în căutarea lor;
sau drumuri
deprinse cu aglomeraţia...
dogmatismul îngust
ne încătuşează imaginaţia.
Aprinsă tainic în
propria orbită,
pentru fiecare, o
singură potecă bătătorită,
un colnic pavat
cu piatră de izvor
recunoscut după
semnele de dor,
flancat, de-a
stânga şi de-a dreapta, alminteri,
cu avertismente
de lumini şi tăceri,
pe care inima se-întoarce
la chemarea
acelui acolo unde-şi
găseşte alinarea.
Interpretând
sentinţe imaginare,
doar răscrucile
de drumuri-samovile,
după o subiectivă
ruminare,
sfarmă paşii de
maluri ostile
şi,-n matriţa
propriului absolut,
îi toarnă
neputincioşi în noduri de lut.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 25
ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu