În sticlosul
templu de perle al scoicii sonore
Unde se-adună
strălucirea întunericului abisal,
Tainic,
complotează irezistibile forţe majore
Veşnicind
seducătorul murmur universal.
Când marea mi-a
aruncat o ancoră emoţională
Prin emisarul său
special, firul însufleţit de nisip,
Icoana din suflet
şi-a pierdut forma tradiţională
Regăsindu-mă în
adâncul de dincolo de perisip.
Pe valul
sângelui, trupul a devenit transfinit,
Dispersat în
senzaţii şi viziuni ademenitoare,
Ca o chemare spre
locul din care am provenit
În ţipătul răsăritului, la prima binecuvântare.
Atunci când am
pierdut din vedere ţărmul,
Am confirmat
primind al mării sufragiu,
Mi-am construit
cu perseverenţă destinul
Câştigându-mi
dreptul de-a aştepta naufragiu′.
Poseidon mi-a
bătut în cuie dragostea de mare
De care nu mă pot
vindeca nici măcar epavele
Când, peste ele,
se-abat ninsăturile de sare,
Iar foarfecele
timpului le scurtează catargele.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O9
ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu