Tot mai des, îmi închid
ochii cu cheia din inimă
Pentru a regăsi acea
tainică lumină din bucurie;
Când simt cum amintirile
imaculate mă animă,
Îmi trec săniuţa
peste omătul crud din copilărie.
Dor de sănii mă
îmbie şi-mi pun caii minţii-n ham
Să-mi mai tragă
iarăşi troica prin acea mândră zăpadă
Dar hălăduiesc
aiurea, doar în gând, privind pe geam,
În
balsamu′-acestei ierni, bifând înc-o escapadă.
Peste imagini
adamantine, azi, cu rol de exerciţiu,
Îmi aud mâinile
cum pipăie conturul gândurilor
Încrustate în
temelii argintii cu miez de armistiţiu
Şi le aşează pe
rafturi de dor în arhiva amintirilor.
În furtuna
albelor promisiuni, la cheremul (cu)vântului,
Îndărătul ochilor,
patinează gândurile pe zăpoare
Printre destine
cu inima albită de zăpezile sufletului,
Peste măsură preocupate
de universurile lor interioare.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 23
ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu