REŢEA

În leagănul clipei,

împovărată de blesteme,

împletitura de paralele şi meridiane a lumii

a devenit o imensă pânză de paing

ţesută cu multă dibăcie,

ceţoasă şi lipicioasă,

şi din ce în ce mai deasă,

unde omul este şi musca rătăcitoare,

şi carnivorul elegiac

şi-n a cărei reţea,

invizibilă şi generoasă,

(din propria substanţă toarsă)

se împletesc deopotrivă

aşteptări flămânde

şi speranţe în derivă.

Înconjuraţi de un gard invizibil,

risipiţi în griji de tot felul,

şi-ntr-o condamnabilă uitare

a trecutului nu prea îndepărtat,

confundăm abila ţesătură

cu o plasă de protecţie

în care, într-una, se adună

dinastii de vorbe fără acoperire.

Când le vom auzi ecoul,

urechea va fi prea bătrână,

pantoful vechi, plin de rouă,

(scursă dintr-un robinet stricat)

iar sufletul,

sub o mare agitaţie de corbi,

ademenit lumii în care tăcerea evgheniseşte sămânţa.

Cine organizează cursuri de ţesut?

Totul criptic.

Toate eforturile noastre

nu pot să priceapă această urzeală!

Cu tălpi desperecheate,

păşim contra-ecou.

Nu este deloc delicat să trăieşti!

Iar zilele se scurg pe lângă noi tot mai confuze.

Păianjenul cult îşi decoltează în timp

pânza ocultă şi flămândă

şi ne obligă să naştem muşte.

Devenim prizonieri ai tentaculelor sale...

Până când

o nouă poveste începe cu

a fost odată...

(Timişoara, 2O17, O3 ianuarie)