FALNICUL STEJAR

Stau la biroul meu patinat din lemn de stejar

Şi cuget la liziera din spatele casei părinteşti;

Ochii sufletului poposesc pe un fraged vlăstar

Ce poartă prin timp taina moştenirii strămoşeşti.

Acum mai bine de cinci decenii, pe o vreme ploioasă,

Mi-a prosferisit bunicul o ghindă dolofană şi sănătoasă;

M-a cercetat cu-n înţeles anume fără a-mi vorbi

Din preafundul căruia, am presimţit că aşa ar grăi:

„Pare o sămânţă cu suflet care promite să spargă azurul;

Aşa cum o văd, se va împrieteni cu veşnicia şi vulturul,

Cu rădăcinile adânc înfipte până în miezul pământului,

Va fi cuibar pentru  păsările cerului şi aripile vântului!”

Când pădurile se strângeau chircite-n plointoasa toamnă,

Am culcat-o-n bulgări reci învelind-o cu frunze de-aramă.

Ca să m-asigur că gestul nu va fi la cheremul uitării,

I-am presădit alături o plăcuţă cu însemnele plantării.

În anul în care bunicul s-a poticnit de-al vieţii hat,

Dolofănica ghindă, deja, înfeudase marea de suhat.

Am atârnat de cea mai naltă crenguţă a stejarului

O glăjuţă conţinând datele de referinţă ale vieţii lui.

Tata, mama, unchi, mătuşi, verişori, chiar şi nepoţi au urmat,

Respectând dorinţa bunicului, fiecăruia, câte o glăjuţă, i-am aninat;

Şi uite aşa, cu stele încătuşate-n coroană, predestinat şi paralogic,

Stejarul a devenit martorul viu al arborelui nostru genealogic.

Oare ce voi face când n-am să mai fiu în stare

Să mă caţăr în stejar şi să anin glăjuţele amare?

Mă gândesc acum că lucrul cel mai înţelept

Ar fi să m-aburc pe-o ghindă dolofană şi s-aştept.

Aşa cum doresc pentru tot neamul meu,

Acestui stejar îi doresc să rămână mereu

Contemporan cu bunul Dumnezeu!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 18 ianuarie)