LEGEA COMPENSAŢIEI

Când mi s-a oferit o coroană, am refuzat,

Nevrând să fiu de libertate sinelui acuzat...

Iar, în deşertul obişnuinţelor, izvorul de raţiune

Să-mi ţâşnească din propria gândire şi-acţiune.

Am dezlegat de la cheu toate corăbiile:

Ale mele sunt de-acum toate întinderile,

Toate azimuturile către eden sau infern...

Iar eu îmi voi fi singurul fidel subaltern.

Mă leg de orice pană ce-n zbor mă animă,

În noi fluturări de aripi, zămislite-n inimă;

Mai cred că sunt ocazii de libertate deplină

Când viaţa-ţi iese-n cale cu-o ciutură plină.

Sufletul meu este şi va rămâne o veşnică revoltă

Ce nu va accepta nicicând vreo emfatică escortă;

Gândurile şi reprezentările nu-mi pot fi cenzurate

În ungherul meu de încercări şi de patimi asumate.

Chiar dacă numai o sută optzeci mai... are

Libertatea mea măsurată-n centimetri, ca atare,

Sunt gata să lupt oriunde, oricât şi oricând

Pentru independenţa-i prestabilită, până când

Redând libertatea frunzelor în clipa de toamnă,

Doar libertatea unei clipe rătăcite mă condamnă

Punându-mi libertatea supremă pe o sfântă cruce

Bine fasonată şi-mplântată la suprema răscruce.

Trăim într-o lume cu zăbrele care desparte

Libertatea asumată de constrânsa libertate;

Libertatea de gândire, de exprimare şi de circumstanţă

De libertatea supremă de dincolo de-a vieţii substanţă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 3O ianuarie)