PE MALUL LACULUI

Privindu-ţi luciul precum lama,

Cuprins de-un dor fără pereche,

Ca într-un vis, o văd pe mama

De veghe lângă poarta veche.

Iar undele-ţi – un cor de iele –

Cântau psalmodii fără nume

Şi cred că-şi aminteau şi ele

Că am plecat demult în lume.

Urmărind pe boltă lăstunii

După a soarelui scăpătare,

Am tresărit când cornul lunii

I-ascunse steaua lucitoare.

Cu vraja vremii de-odinioară,

O dulce întrisatre mă supune

Şi inima începe să mă doară

De câte glasul amintiri-mi spune.

Şi toate-s vii, ca prin minune,

Când păsuri tainice mă cheamă,

Din ăst izvor de-nţelepciune,

Vreau să m-adap de bună seamă.

Cât timp ursita mă leagă de lume,

iar fiorul nostalgiei mă străbate,

Stau îngânând un dulce nume

Şi-ascult sărmana inimă cum bate.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 2O ianuarie)