În colbul temporal, un fluture galactic se zbate
Tăind pământul cu umbre şi lumini asimetrice
În forme inimitabile de dimensiuni predestinate
Prefăcându-l într-o livadă de corpuri geometrice
Asemenea unor arhipelaguri de contiguitate
Rânduite de un designer de uragane eterice.
Strălucind de culoarea dorinţelor amăgitoare,
Între înalt şi adânc, există o insulă de la care
Pornesc ale soarelui fecunde cărări nemuritoare
Pe care Calea Lactee se duce în zori la culcare,
Spre care sunt aţintite toate privirile muritoare
Când, printr-o fereastră întredeschisă, se năzare.
Cei care reuşesc să se apropie de insulă mai mult
– Urmaşi ai Evei, alungaţi din grădina Edenului –
Sunt cutremuraţi de vulcanul gândurilor în tumult
Neînţelegând că aceasta-i deliberaţiunea Stăpânului
După o îndelungată chibzuială din vremi de demult
Şi că, dincolo de timp, a început zidirea gradenului.
La naştere, am primit insula, calea, steaua şi ambalajul
Şi, pentru toate astea, rămân un mic univers tributar;
Să îngrijesc obsesii şi himere, nu mai am curajul,
Căci marele univers mi-a relevat în mod salutar
Că unde se sfârşeşte realul şi se dezlănţuie mirajul,
Moneda nu contează la casa lui de schimb valutar.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 11 ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu