NU E NICIO TAINĂ

Ironie supremă:

viaţa şi cu  mine –

două linii paralele,

dar, foarte apropiate

(să-i aud mai bine

inima cum bate).

Călare pe a(r)cul de cadran solar:

nu mi-am propus să-i dezleg enigma

– incertă ca şi izofigma –

(ar fi-n zadar);

nu vreau să-i experimentez iluzia,

ci, cu energie şi cu năzuinţă,

pasional şi autentic,

cu discreţie şi cu chibzuinţă...

ceea ce socot eu despre ea.

Cu toate astea,

într-o bună zi,

sunt convins că ne vom întâlni

şi vom afla ce-am însemnat,

cu adevărat,

unul pentru celălalt.

Până atunci,

nu ne permitem:
luxul de a ne plictisi,

nici concluzii ineficiente

din premise insuficiente.

În atari circumstanţe,

în acest proces,

uneori, ai succes,

alteori, înveţi!

                                                    (Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 31 ianuarie)

LEGEA COMPENSAŢIEI

Când mi s-a oferit o coroană, am refuzat,

Nevrând să fiu de libertate sinelui acuzat...

Iar, în deşertul obişnuinţelor, izvorul de raţiune

Să-mi ţâşnească din propria gândire şi-acţiune.

Am dezlegat de la cheu toate corăbiile:

Ale mele sunt de-acum toate întinderile,

Toate azimuturile către eden sau infern...

Iar eu îmi voi fi singurul fidel subaltern.

Mă leg de orice pană ce-n zbor mă animă,

În noi fluturări de aripi, zămislite-n inimă;

Mai cred că sunt ocazii de libertate deplină

Când viaţa-ţi iese-n cale cu-o ciutură plină.

Sufletul meu este şi va rămâne o veşnică revoltă

Ce nu va accepta nicicând vreo emfatică escortă;

Gândurile şi reprezentările nu-mi pot fi cenzurate

În ungherul meu de încercări şi de patimi asumate.

Chiar dacă numai o sută optzeci mai... are

Libertatea mea măsurată-n centimetri, ca atare,

Sunt gata să lupt oriunde, oricât şi oricând

Pentru independenţa-i prestabilită, până când

Redând libertatea frunzelor în clipa de toamnă,

Doar libertatea unei clipe rătăcite mă condamnă

Punându-mi libertatea supremă pe o sfântă cruce

Bine fasonată şi-mplântată la suprema răscruce.

Trăim într-o lume cu zăbrele care desparte

Libertatea asumată de constrânsa libertate;

Libertatea de gândire, de exprimare şi de circumstanţă

De libertatea supremă de dincolo de-a vieţii substanţă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 3O ianuarie)

Rutina, nu aventura, este letală

Eram un tânăr enigmatic şi vânturător

Când am slobozit drumul în necuprins

Mânjilor neastâmpărului meu interior

Care, de-atunci, sunt tare greu de prins.

Am coborât muntele pe cal fără frâu

Împins de porniri crescute peste trup,

Cu foame de mare şi de-al lumii râu,

Cu-ncrederea oarbă decroşată de strup.

Cu văz făr′ de răzor – vâtrej vulturit –

De multe ori nemâncat sau neodihnit,

Pe nefinitul obositorului ocean de azurit,

Drumurile şi depărtările am ademenit.

Asemenea neguţătorilor de camelot,

Cruciş şi curmeziş, am bătut lumea,

Dar n-am izbândit s-ajung peste tot;

Parte bună din ea, mai e pe lista mea.

Nu vreau să las la marginea abisului

Calul neostenit de goane al visului

Şi încă mai vreau să-i dau murgului

Din apele-mi de foc ale amurgului.

Nu cred c-am terminat de cutreierat

Şi nu de puţine ori, m-am întrebat:

De ce nu reuşeşte piciorul omului –

Să-i urmeze pretutindeni gândului?

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 29 ianuarie)

EVOLUŢIE

Sămânţă doar, când te iveşti,

Copac de vrei a te numi,

Trebuie mai întâi să creşti

Şi-apoi s-ajungi a înflori.

..........................................

Din propriile lor iniţiative,

Se produc transformările,

Cauzate de forţe evolutive

Ce ne tranced nevoile.

Viaţa nu-ţi dă după voie

Şi nici după cum visezi,

Ci exact ce ai nevoie

Să poţi să evoluezi.

Principiul inconsistenţei, precum

Legea evoluţiei, ne spune:

Aşa cum se-nfăţişează acum,

Nimica nu poate rămâne.

În această viaţă mărginită,

Mi-aş dori o mişcare urgentă

De la omogenitatea indefinită

La eterogenitatea coerentă.

De-aceea, timpu′-l iubesc

Pentru că mă evoluează;

În aceeaşi măsură,-l urăsc

Pentru că mă încadrează.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 28 ianuarie)