SECŢIUNE PRIN OCHIUL TIMPULUI

Ochiul timpului ne vâltoreşte existenţa cu emfază,
Ne eclipsează raza de gând cu strălucirea infinitului,
Supraveghează mişcarea planetelor în fiecare fază
Şi nu ne spune nimic despre configuraţia sfârşitului.

El nu priveşte niciodată în afară.
Totul se vede înlăuntrul lui distinct.
Anii au aliură de vânt cu chip de fiară.
Secundele ocupă suprafaţa unui punct.

Tainic, ne strecoară paşii pe-a destinului poartă,
Cu neobosită vigilenţă, pe întuneric sau pe soare.
Nerăpus de moarte şi nesupus de soartă,
Din scintigrama neodihnei, îşi face titlu de onoare.

De pe tărâmul în care-şi odihneşte nepătrunsul,
Adevărata lui menire, cu partea nevăzută, ni se-arată.
Misticul ochi transcedental leagănă necuprinsul,
Adulmecând şi supunând totul cu privirea eterată.

Cu tâmplele fulgerate de razele meridianelor curbate,
Mă cutremur de strălucirea netransparenţelor sfinte.
Îmi întind gândul în spaţiul ideilor speculate
Şi cutreier nestingherit prin explicaţii fără cuvinte.

De-atâta strălucire, n-am reuşit să-i aflu nici măcar culoarea!
Pentru această neputinţă, cineva are un răspuns, undeva, negreşit!
Cine sunt eu, să-mi ofere tocmai mie favoarea?
Un simplu trecător amăgit într-un joc cosmic fără sfârşit!

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O7 ianuarie