APOSTAZIE

Confirmat oficial, ne naştem o singură dată
Şi ne stingem, mai probabil, o singură dată.
Între cele două momente, timpul nu acceptă erată
Şi ne scrie-n cartea destinului cu cerneală eterată.

Viaţa noastră-i un galop paralel cu timpul astral.
Ne amăgim că-l putem depăşi, luând-o pe ocolite.
De-abia atunci când transcedem atemporal,
Înţelegem că avem viteze de alergare diferite.

Uneori, încercând să-l păcălim, păcătuim,
După cum ni-i firea şi gândirea uşoară,
Comiţând greşeala să ne închipuim
Că, şi pe el, îl putem trage pe sfoară.

Aşa cum de mare nu ne vindecă nici epavele scufundate,
Imaginaţia ni se încurcă, uneori, în legendele Olimpului,
De moarte, nu ne pot absolvi nici rugăciunile asumate,
Nimeni nu ne poate proteja de curgerea implacabilă a timpului.

Nici nu ştim împotriva cui să ne revoltăm,
Căci nu îmbătrânim din cauza timpului prin care trecem,
Ci în funcţie de energia cu care doar contabilizăm
Viteza clipelor pe care, în această lume, le petrecem.

Privindu-l drept în ochi, ne hotărâm să-i vorbim, afabil,
Încrezători în înţelepciunea zicalei „corb la corb ...”.
Necăjiţi de încercarea îndrăzneaţă, eşuată lamentabil,
Abia atunci, înţelegem că este, cu adevărat, orb.

Ne doare scurgerea timpului şi ne-apasă ca o povară,
Dar ne amăgim cu anumite dividende în economia firii.
La un moment dat, are el grijă să nu ne mai doară,
Chiar dacă trăim din dobânzile amăgirii.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 17 ianuarie