Din izvorul dimineţilor, mi-am curs râul clipelor spre tine.
L-ai îmbrăţişat cu îngăduinţă, uneori cu căldură, alteori cu răcoare,
L-ai împovărat cu frumuseţea zbuciumată a încercatelor destine,
Cu talazuri înspumate, brize de pescăruşi şi corăbii de soare.
Am aţipit adesea cu zorii atărnaţi în catarge şi roua între gene,
Când umbre de renaşteri răsuceau în neodihnă margini de disperare.
Am respirat seninul prin ochiul unui nor sau ispitiri de sirene,
Când lacrima sorţii avea gust de neputinţă sau de amurguri neclare.
Dar, cunoscându-te pe tine, am avut, în viaţă, noroc.
Chiar dacă, din dor de-o îmbrăţişare, mi-am ars în ochi depărtări,
Zilele mi-au fost împlinite, pentru plictiseală n-a rămas loc.
Aşa, am învăţat mersul pe valurile vieţii, între cele patru zări.
Şi-acum când clepsidra îmi ninge clipele cu ai zăpezii fluturi,
Mai înnod dorinţe şi vise cu gust albastru şi aromă de sare.
În nopţile reci, lumina dorului încă mă arde cu fiori de-nceputuri,
Iar gândul îmi zboară flămând peste nemărginirea ta, mare.
De-ar fi ca roata sorţii să se mai întoarcă încă o dată,
Aş curge în aceeaşi matcă şi n-aş schimba nimic din tot ce-a fost.
M-aş însoţi cu aceleaşi dureri şi mângâieri, prin lumea toată
Ca, într-o altă împlinire, destinul să-mi definească acelaşi rost.
Mă gândesc să ademennesc clepsidra într-o mică diversiune
Şi să-i înlocuiesc fulgii de zăpadă cu mugurii de floare.
Chiar dacă va măsura un timp diferit, cu o nouă înfăţişare şi altă dimensiune,
E un motiv serios să-mi reînnoiesc sentimentele primare.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 13 ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu