Într-o linişte curată, îmi doresc să fie înveşmântat al meu drum,
Aşa cum, în linişte, iarba acoperă suprafaţa pământului.
În tihnă, să mă răscolească amintirile de pe-al vieţii album,
Cum sunt răscolite seminţele ierbii de-aripile vântului.
S-ascult liniştea, cum îmi mângâie şi-mi luminează gândul,
Ceasul să respire, cuvântul să curgă neîngrădit, în pace,
Pe scena efemeră a vieţii, cu demnitate, rolul jucându-l,
Iar autoritatea absolută, cu timpul nemilos, să mă-mpace.
Chiar dacă m-am mai poticnit, uneori, în circumstanţe de viaţă,
Orbit de vocea dorinţelor şi vinovat de gestionarea iubirilor cu raţiune,
Imi doresc, aşa cum iarba se face vinovată de verdeaţă,
Ca liniştea amurgului să-mi fie vinovată de înţelepciune.
Chiar dacă o viaţă am trăit printre furtunile dezlănţuite,
În linişte, vreau să-mpart cu tine orice vis, chiar greu de-atins,
S-aud cum inima ta îmi citeşte gândurile reînflorite
Şi cum se izbeşte ecoul dorului de sufletu-ţi aprins.
Mă lupt să supravieţuiesc ispitelor din această lume răvăşită,
Sub semnul înţelepciunii, puterea cuvintelor să-mi crească
Şi,-ntr-o linişte interioară profund desăvărşită,
Să las doar poezia nedisimulată a inimii să-ţi vorbească.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 1O ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu