DEŞERTĂCIUNE

De ce ni-s date visurile? Să afli, eşti curios.
Primul imbold îţi sugerează o idee aşteptată:
Să-ţi transformi realitatea într-un vis frumos,
Iar visul să-l converteşti în realitate imediată.

Activezi candela sufletului cu raze infraroşii.
Îţi laşi ochii drept mărturie de veghe, la culcare.
Şi atunci când, în gând, îţi cântă cocoşii,
Cuplezi recorderul inimii pe înregistrare.

Realitatea nu confirmă tainicul legământ asumat.
Deşi constaţi că-n toate visurile tale eşti prezent,
Acestea nu respectă cuvântul, considerându-l perimat
Şi, la lumina zilei, te ascund licenţios şi indecent.

Şi realizezi că visul este un avertisment,
Un semnal tras în nopţile cu umbre difuze.
Vrei să-l înfrunţi şi rişti un angajament,
Dar pe lumină lucrurile sunt mai confuze.

Pribegind printre vise cu miză declarată,
Gândurile te frământă spre zorii dimineţii
Şi o întortocheată răscruce interioară îţi arată
Unde răsună înfundat tot zbuciumul vieţii.

Pasager rătăcitor prin tăceri nemângâiate,
În echilibru precar pe a vieţii pasarelă,
Te regăseşti singur cu gândurile umblate
Prin ploaia acidă de vise, fără umbrelă.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 28 ianuarie