AMURG FRENETIC

Soarele scapătă spre apus. Se cerne seara peste orizonturi joase.

Preschimbată-n umbre, o dublă confruntare ne pândeşte.

Ori, resemnaţi, lăsăm teroarea să ne pătrundă-n oase

Sau, cu curaj, înflorim jăraticul sorţii cu al vieţii cleşte.

La chemarea amurgului, sufletul meu culege imagini din amintiri.

Pe orizontul curbat de lumina sângerie, cu ochii, le petrece.

Aprinzând întunericul, felinarul nopţii încearcă să-l ameţească din priviri.

Când lama vântului taie lumina, el refuză să se aplece.

Când bolţile visului se confruntă cu cerul de sus,

În confruntarea cu amurgul, eu nu mă las răpus

Şi-i dau un alt sens sau înţeles, cu mult mai presus,

Decât conotaţia clasică de bătrâneţe sau apus.

Mă gândesc că, în livada cu năzuinţe ne-mplinite,

Din petale târzii, mai pot împleti un curcubeu neaşteptat,

Iar gândurilor fremătânde, cu lumina înţelepciunii împletite,

Le mai pot reda bucuria vieţii în sufletul meu, treptat.

Cu trupul ancorat în optimismul meu încă robust,

Vreau să mai resimt parfumul trecutelor iubiri

Şi,-n inimă, să-mi încolţească muguri de arbust,

Trăind cu-aceeaşi frenezie viaţa, în amurg de amintiri.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O4 ianuarie