LA SĂRBĂTOAREA PĂSĂRII PHŐENIX

La sărbătoarea virtuală a reinventării legendarei păsări Phőenix,
De la orizontul pământului, am revăzut tragedia ţăranului român;
I se clocea o inimă nouă dintr-o piatră nemuritoare de onix,
Din puritatea ancestrală, să-şi urmeze tabieturile de bătrân.

Cu fierbinţeala iubirii de glie, ţăranul aprinde toamnei rugul,
Ca, la rotirea crugului ceresc, să fie pregătită pentru arat,
Iar, primăvara devreme, luminează renaşterea pământului cu plugul;
Numai cenuşa poate să spună ce este focul cu adevărat.

Frământat de patimi interioare, nu credea să-nveţe a muri vreodată.
Cu îndârjire de vultur imperial, el refuză să moară şi cere răgaz
Să-şi îndeplinească menirea sfântă rezervată de trudnica-i soartă;
De-abia când liniştea s-aşterne, se scutură ca de-o cenuşă pe oraz!

Cu sentimentul libertăţii absolute, seamănă dâre de lumină din fiinţă.
Speranţa lui se naşte din cenuşa viselor destrămate şi fumul chinului.
Să-l înălţăm în sărbătoare, chiar dacă rătăceşte în neputinţă.
El este adevărata pasăre Phőenix renăscută din cenuşa destinului.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 3O ianuarie