Pe vâslele unui vânt uşor, mătăsuri dantelate, iarna-mi murmură
Peste oceanul de stele căzătoare, pentru o clipă din noaptea ce se scurge senină.
Alături de trupu-ţi zvelt sfidând perfecţiunea de marmură,
Înnod liniştit şi defilez poteci sub mângâieri albe de cetină.
Când noaptea brodează cu fulgi de lumină, eu visez frumos.
În gându-mi răsfăţat, respir iubiri panoramice cu iz de mialgii.
Renasc din visare şi mă întâmpină un sentiment curios:
Ăsta-i decor de iarnă sau visul a strecurat în somnul meu nostalgii?
Norii îşi scutură fluturii de vânt peste culmea orelor târzii.
Într-o viziune de speranţă, inima şipoteşte cu putere.
Dar înţelepciunea nopţii îmi fulgeră, în înţelesuri străvezii,
Că adevărul nu coincide niciodată cu punctul de vedere.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O3 ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu