Copleşit de uriaşa desfăşurare de forţe a liniştii totale,
Păşeam pe drumul de care, cu pasul ca o alunecare de gând,
Simţeam sângele zgribulindu-se în mine fără încetare,
Iar amintirile, sincopate de timp, îmi tulburau adâncul, rând pe rând.
Din cupole de timp, umbra copilăriei începuse să cearnă
Fluturi de gheaţă şi lacrimi peste încercata casă bătrânească.
Soarele ceţos m-a întâmpinat cu cetăţenia lui de iarnă,
Închizând între paranteze albe de cer o lumină nefirească.
Din lacul fostei mori, răsăreau alte amintiri ca din oglinda timpului trează,
Graurii mitraliau tăcerea bolţii de pe al casei scorojit aeroport,
Doar un corb atemporal venit în amurg, cu ostentaţie, îşi ancorează
Prezenţa, în nucul bătrân din faţa casei, ca-ntr-un predestinat port.
Omătul prăfuit din tindă devine părtaş clipei peremptorii suspendate
Peste o lume încremenită de vremuri unde, din dor, am revenit.
Un ceas ruginit îmi înfige lănci de tăcere în urechile înfundate,
În odaia altădată însufleţită, într-o urare ancestrală de bun venit.
Paşii unor gânduri adânci lasă dâre de sânge în auz
Şi în amintirirle ancorate într-un trecut de frenezie.
Cu suferinţa pierderii de materie şi de speranţă, sufletul devine confuz,
Adunând lacrimi pentru călimara din care a izvorât această poezie.
Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 15 ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu