ANTROPOMORFISM

Te-a întâmpinat când ai venit pe lume
La prima şoaptă de iubire spusă cu lacrimi.
Apoi, pe cărări transcedentale, spre clipe postume,
Te-a menit clepsidrei de dorinţe şi patimi.

În materie de iubire, are gusturi bizare
De măr roşu aprins când era verde,
Iar când încearcă o minimă clarificare,
În loc să sporească nuanţa, o pierde.

Te amăgeşte cu iubiri nicicând dăruite
Cum briza mării în furtună se preface,
Te ancorează în rada durerii nopţi infinite,
Iar dorul de larg, în suferinţă, ţi-l desface.

Iubirea-i fără chip câştigă cotă de piaţă
Ştergându-ţi lacrimile cu declaraţii în neştire.
Iat tu îl mulţumeşti în fiecare dimineaţă
Că-ţi mai îngăduie încă o clipă de iubire.

Îţi spune zilnic cu îndemnuri repetate
Că gloria şi lumina iubirii sunt nemuritoare.
Şi chiar dacă este părtaş la o nedreptate,
Te iniţiază în taina lumii următoare.

Oferă iubire cu iz de pretenţie perenă
 Ce promite prin viaţă să te petreacă.
Altfel, timpul este o gazdă mondenă
Care dă mâna musafirilor când pleacă.

Cu ochi de infinit, te priveşte în inima înfrântă
Pe drumul spre colţul de stea cu verdeaţă pavat,
Făcându-te să crezi că iubirea lui este sfântă
Şi, de veşnicia ta, el este cel din urmă vinovat.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 25 ianuarie