VIS DE FRUNZE ARĂMII

În portul nostru, pavoazat cu valuri dantelate de spumă,
După o croazieră împlinită, mă regăsesc corabie acostată,
În care sufletul dăruit veşnic ancorat va dori să rămână,
Chiar dacă împotrivirea toamnei îi va menţine vela ridicată.

Hai, mare, să ne retragem într-o eternă secundă,
Când amurgul defilează victorios peste pământ,
Noi doi, trecutul nostru şi o noapte fecundă,
Chiar dacă idila se va consuma numai în gând.

Ştiu cum mistuie nesomnul încuibat în tiranice vise
Şi dorinţele atemporale care ard cu vorbe nezise.
Mă-ntorc în timp şi caut printre frunze arămii
Amintiri care nu obosesc să rămână veşnic vii.

În sufletu-mi năvalnic, cu scântei, ai descins
Incendiindu-mi zborul într-un foc de necuprins.
Din talazuri, leagăn pentru visuri mi-ai făcut;
În ele, mă regăsesc cu dor de-albastrul meu trecut.

Pentru cât mi-ai dăruit, îţi scriu pe-al frunzelor veşmânt
Cu care toamna îmi învăluie sufletul încă tineresc,
Un poem de dor pe care-l încredinţez aripii de vânt
Să-ţi spună că, prin mine, mi-e drag să te trăiesc.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 13 octombrie