RECUNOŞTINŢĂ

Când mi-ai ascultat lacrimile sufletului pustiit şi ostenit
Căutând  orizont, aripi şi cer pentru zborul de speranţă salvator,
Ai fost singura promisiune a vieţii care nu m-a rănit,
Iat pentru asta, cât îmi va fi îngăduit, îţi rămân dator.

M-ai cuibărit la pieptul tău când nu-mi era uşor
Să-nfrunt prezentul sec, de vorbe şi de clipe „grele”,
Cu gust amăgitor şi chip pervers, ce se dorea răpitor
Şi care nu pretindea răsplată pentru „împlinirile” mele.

M-ai expus predestinat pe-ntinsul tău nemărginit,
Ocazii şi încercări diverse oferindu-mi să confirm.
Eşti împlinirea vieţii care nicicând nu m-a dezamăgit,
Pe care, cu dragostea şi lacrimile mele o afirm.

Multe întâlniri au avut şi poate vor mai fi întâlniri,
Amintindu-mi ce-am fost, ce sunt acum şi ce pot fi.
Cu fiecare, se îmbogăţeşte comoare mea de amintiri.
Şi pentru această zestre, marea mea, am a-ţi mulţumi.

Şi încă pentru multe alte bucurii îţi mulţumesc,
Cu care m-ai răsfăţat, deşi nu mi s-ar fi cuvenit.
Dar pentru starea mea de-acum, de dor curat, dumnezeiesc,
Rămâi „suferinţa” vieţii mele care nicicând nu m-a rănit.

Din volumul ,,MARE ŞI DESTIN"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O7 octombrie