PÂNZA DE PĂIANJEN

O libertate am câştigat după o viaţă de chin
pe care-am batjocorit-o nepermis,
în loc să-nvăţăm să o folosim.

Şi toamna aceasta e-nsângerată de castani,
iar sufletul ne-a ruginit de-atâtea ploi şi-atâţia ani.

De osteneala nisipului din clepsidră,
la umbra castanilor din sufletul încolăcit de hidră,
dorm cohortele de frunze arămii
şi curge seva otrăvită în pulsaţii sângerii.

Gândurile ne obosesc de-atâta inconsecvenţă.
Somnul face rapt din spaţiul nostru vital
şi, din fidel aliat, devine implacabilul înverşunat rival.

Ferestrele se repoziţionează, ferindu-se de lumina
după care alergăm zi şi noapte, întruna.
În lupta cu o existenţă nefiresc de dură,
de teamă, din neputinţă sau din laşitate,
alegem componenta luminii obscură.

Ne-am obişnuit să primenim roua dimineţilor
cu lacrimile sufletului, resemnaţi.
De dragostea trădată chiar la lumina zilelor
suntem cu toţii vinovaţi.

Blazaţi de indiferenţă şi de nenoroc,
ne împrumutăm durerile reciproc.
Slăbită de atâta nedreaptă rutină,
inima este într-o veşnică carantină.

Deliberat, ne hrănim cu deşarte iluzii.
Încă, ne mai îmbătăm cu aerul toamnei târzii.
Rătăcim castanii peste limanuri pustii ...
Şi ne mirăm singuri că mai suntem încă vii!

În ciuda acestei situaţii precare,
e timpul să eliberăm fluturii din insectare.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, O9  octombrie