CLIPA UNUI VAL DE TOAMNĂ

Cu clipa sufletului de nemângâiere pustiită
din apuse efluvii de pasiuni şi bucurii pătimaşe,
aruncă de pe gânduri coama înspumată despletită
peste piatra tăcută şi rece de neatingeri gingaşe.

Sărută nisipul cu rătăciri de-aduceri aminte
şi sclipiri de stele din a timpului fugară curte,
sub arcul arămiu al toamnei, resemnat şi cuminte
turtit de îmbrăţişarea zilelor tot mai scurte.

Atunci când, pe cerul zilei, lumina se restrânge
sau noaptea, când stelele-şi cern luminile sfânte,
iar timpul, din clepsidra lui de lacrimi, oftează şi plânge,
cu degetele remuşcării, atinge tandru inimile verii (în)frânte.

În tainice înţelesuri căzute din vremuri trecute
şi sensuri adânci ca împăcări dinspre stele,
adunate în arhive nerostite sub albastre cute,
aripa gândului îndreaptă zborul spre vremuri mai grele.

Cu neobosite mirări ce înmuguresc colorate de timp,
îngrijitorul grădinii de valuri caută întrebări siderale;
Pune deoparte răspunsuri tăcute pentru un nou anotimp
cu ninsori de petale în culoarea emoţiilor autumnale.

Uimind nepăsarea clipelor care-şi foşnesc cărarea,
ticăită perpetuu între amintiri, speranţe şi visări,
mângâie tâmpla veşniciei şi leagănă zarea
unde se-aprind şi se sting ale toamnei lumânări.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"
Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 26 octombrie